Share

În privința companiilor înființate de fostul primar, cu unele excepții, acestea vor fi desființate, iar angajații profesioniști vor fi mutați înapoi în administrația de unde provin. 

”În câteva zile după preluarea mandatului, voi prezenta o situație financiară la zi cu datoriile Primăriei, administrațiilor și companiilor subordonate, și voi face un audit. Multe din lucrurile pe care le face Primăria, privații le fac cu mai puțini bani și mult mai ieftin. Fără îndoială, o să fie o evaluare a fiecărui compartiment, instituții subordonate, și din punct de vedere financiar, și al personalului. 

Citeste si   Comisia juridică din Camera Deputaților decide dacă îi ridică imunitatea fostului ministru Bănicioiu

Nu poți să conduci o primărie cu un aparat care îți este ostil. Respectând legea, trebuie să înlocuim persoanele cu care nu se poate lucra. Directorul Direcției Juridice a girat tot ce s-a întâmplat în Primărie în ultimii 20 de ani. A semnat sute de acte care au fost anulate definitiv de instanță. E suficient pentru a părăsi instituția. La fel și Arhitectul-șef, care a semnat zeci de autorizații de urbanism anulate de instanță. 

Citeste si   Miron Mitrea, la Culisele Puterii: „Nu cred că în această seară va fi ceva spectaculos în cadrul dezbaterii dintre Biden și Trump”

În linii mari, cu foarte puține excepții, cum e Termoenergetica, companiile înființate de fostul primar vor fi desființate. În multe dintre ele există profesioniști. Pe aceștia îi vom duce înapoi în administrația din care provin. Conducerea politică a acestor companii nu își mai găsește sensul”, a anunțat primarul ales al Capitalei, la Realitatea Plus. 

Citeste si   Bugetul Sănătății, suplimentat cu 570 milioane de lei. De UNDE provin banii și pentru CE vor fi utilizați

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ