Share

Elevii de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au ocazia să discute despre social media și despre impactul pe care rețelele sociale îl au asupra educației, prin dezbateri inedite atât prin conținut, cât și prin modul de organizare.

La cel mai recent eveniment de acest tip au participat elevi din clasele a IX-a și a XII-a, aflați în locații diferite, întrucât școala se află momentan în scenariul galben. Astfel, o parte dintre elevi s-au aflat în sala de clasă, alții într-unul din laboratoarele liceului, iar alții au participat la discuții de acasă. Întâlnirea a avut loc pe Microsoft Teams, platforma utilizată de LIIS în mod curent pentru susținerea orelor online sau în sistem hibrid.

Evenimentul, organizat de prof. dr. Anamaria Ghiban, în colaborare cu prof. Lăcrămioara Tufescu se înscrie într-o serie de astfel de activități menite să familiarizeze atât elevii, cât și profesorii cu utilizarea canalelor social media în procesul educațional.

Citeste si   MINCIUNA tandemului ALEXE-CHIRICA are picioare SCURTE: Iașul nu va fi conectat la nicio AUTOSTRADĂ, dar va avea 21 de AUTOBUZE second HAND

Dezbaterile au fost antrenante, cu multe controverse și provocări

În cadrul activității, elevii au avut ocazia să analizeze câteva materiale despre efectele negative, dar și despre cele pozitive ale social media și să își exprime opinia despre cum văd ei utilizarea social media în spațiul școlii. Dezbaterile au fost antrenante, cu multe controverse și provocări. Concluzia, așa cum a rezultat din sondajul de opinie realizat online la finalul dezbaterilor, a fost însă una certă: elevilor le-a plăcut și își doresc să aibă mai des parte de astfel de activități.

Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea I)

Activitățile derulate și săptămâna trecută despre rolul social media în viețile adolescenților de pretutindeni au așezat Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași pe harta evenimentelor Erasmus Days și s-au alăturat celor peste 5000 de activități care au avut loc în toată Europa, în cele trei zile (15,16,17 octombrie) dedicate proiectelor Erasmus+ menite să promoveze experiența Erasmus în rândul publicului larg.

De altfel, LIIS este coordonatorului unui proiect Erasmus+ aflat în derulare intitulat „Educational Toolkit for the Development of Social Media Literacy” (Erasmus+ no. 2019-1-RO01-KA201-063996), cu un buget de 155 906 euro, în cadrul căruia profesori și specialiști în educație media din România, Belgia, Italia și Portugalia vor crea un kit educațional care să îi încurajeze și să îi ajute pe profesori să utilizeze social media în procesul educațional, indiferent de disciplinele pe care le predau.

Citeste si   Intervenție UROLOGICĂ complexă, în regim de URGENȚĂ, pentru salvarea unei PACIENTE oncologice, diagnosticată cu COVID-19

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, prin membrii echipei proiectului, prof. dr. Anamaria Ghiban (coordonator proiect), prof. dr. Adina Romanescu, prof. Daniela Anghelescu, prof. dr. Anca Narcisa, prof. Lăcrămioara Tufescu, coordonează crearea, testarea, promovarea, utilizarea și evaluarea celor 5 produse intelectuale – resurse educaționale deschise, accesibile tuturor profesorilor/specialiștilor în educație din Europa: programă pentru dezvoltarea educației social media în școli, suport de curs pe aceeași temă, ghid metodologic pentru predarea educației social media, o aplicație mobilă pentru implementarea educației social media în școală și o colecție de scenarii de învățare bazate pe utilizarea instrumentelor social media în activitățile de învățare.

Director adjunct,

Prof. dr. Adina Romanescu


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ