Share

Liviu Antonesei – Jurnal din celulă și ogradă (10)

”De unde se vede că și stările de oboseală acută, precum și trezirile neașteptate pot fi bune la ceva. Prin urmare, jurnalul merge mai departe, azi cu visul, în fapt coșmarul în care premierul îmi golea, la propriu, portofelul…”

”Cum mi-a furat Lucovid banii. Un vis”

”Ieri, am avut una din cele mai obositoare zile din ultima vreme, poate chiar din viață! Am avut multe de rezolvat, dar elementul principal a fost pandemia de emailuri, care pare să însoțească pandemia virotică. Nu intru în detalii pentru că am făcut-o aseară într-o postare scrisă în disperare de cauză, în încercarea de a mă autoproteja. O mie de emailuri într-o singură zi bat rezistența oricărui om normal și nu mă simt vreun supraom!

Dimineață, am constatat un succes relativ, numărul mailurilor a scăzut simțitor, dar erau destule dintre cele care spusesem clar că nu mă interesează – cu linkuri către idioata presă băștinașă sau cu glume grafice la fel de idioate. Se vede treaba că postarea va fi fost citită de mulți, așa arată statistica blogului, dar nu și de cei cărora li se adresa mai cu seamă.

Citeste si   CRĂCIUNUL și Revelionul în condiții de PANDEMIE la IAȘI: ”Măcar în cerc RESTRÂNS să putem sărbători Crăciunul”

Ei trimit, nu citesc. Câțiva prieteni și membrii ai Cercului Poeților Apăruți mi-au scris timorați că le pare rău dacă mă asediază. Dar nu ei erau în cauză, cum precizează Smeritele rugăminți și cum am reiterat către ei”.

”M-am ridicat din pat, m-am dus în bucătărie și am rememorat visul, ca să nu-l uit până dimineață, notând în actualul caiet de poezii câteva lucruri”

”Oboseala adunată într-o zi crâncena de muncă, dar și de inutilă pierdere a vremii răspunzând sau nu avalanșei de mesaje trimise de dragul trimisului, m-a trimis înainte de miezul nopții în pat. Am recitit câteva pagini din Zorba, care mereu mă împuternicește, și spre surprinderea mea, am adormit înainte de unu. Mă și miram în vreme ce întindeam mâna, cu ochii închiși, să sting veioza.

Bănuiam un somn lung, fără vise, de buștean, dar n-a fost să fie. La 2. 30, m-am uitat automat la ceas, cum fac mereu când mă trezesc, am sărit din somn din pricina unui vis, de fapt un coșmar!, care părea că se încheiase chiar atunci. M-am ridicat din pat, m-am dus în bucătărie și am rememorat visul, ca să nu-l uit până dimineață, notând în actualul caiet de poezii câteva lucruri.

Am făcut bine, unele detalii le-aș fi uitat cu siguranță, iar în cazul viselor, detaliile sunt esențiale. Apoi, m-am întors în pat, am adormit repede și am dormit buștean până după 9, când m-am trezit cu o plăcută senzație de om odihnit”.

Liviu Antonesei – Jurnal din celulă și ogradă (10)

Citeste si   1 Decembrie, Ziua NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI! Semnificațiile și ISTORIA acestei DATE

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ