Share

Consilierii județeni au decis retragerea titlului onorific de „Ambasador al turismului maramureșean” acordat lui Liviu Dragnea, au informat, într-o postare publică, reprezentanții Biroului de presă al Consiliului Județean (CJ) Maramureș.

Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței ordinare a CJ Maramureș la propunerea liderului grupului PMP, Romeo Dobocan, care a solicitat includerea pe ordinea de zi a primei ședințe, la „Diverse”, a unei declarații. Având în vedere că ședința s-a desfășurat în sistem videoconferință, Romeo Dobocan a solicitat că documentul să fie citit în plen și să fie supus la vot de către consilierii județeni, transmite Agerpres.

Citeste si   Cristian Rizea: „Ciutacule, prietenii tăi „elefanții” sunt bine?”

„Maramureșul duce, de 3 ani și jumătate, povara unui gest rușinos” 

Potrivit conținutului solicitării, „Maramureșul duce, de 3 ani și jumătate, povara unui gest rușinos făcut, neinspirat, de președintele Consiliului Județean de la acea vreme.”

„Actul nu a fost condamnat oficial, în plenul acestui for niciodată. Distincția de Ambasador al turismului maramureșean acordat lui Liviu Dragnea, ajuns condamnat politic, a fost un gest de obediență și servilism politic, în contradicție cu ceea ce ar trebui să însemne un astfel de titlu, chiar dacă este unul onorific. Dorim să asociem pe mai departe imaginea Maramureșului cu cel care a fost părintele Ordonanței de Urgență nr. 13?. Se simt maramureșenii reprezentați, ca imagine, de premierul din umbră și autorul moral al gazării manifestanților pașnici din august 2018, din Piața Revoluției? Alăturăm Maramureșului imaginea cercetatului penal pentru constituirea de grup infracțional organizat, intrat în atenția OLAF? Ne poate promova și susține interesele în turism individul încarcerat la Penitenciarul Rahova în urmă unei condamnări penale definitive?”, se arată în expunerea de motive susținută de grupul PMP în CJ.

Citeste si   Fost ministru al Educației, condamnat le 3 ani și 2 luni de închisoare. Ce infracțiuni a comis Cristian Adomniţei

În baza acestor argumente, consilierul județean Romeo Dobocan a solicitat retragerea titlului onorific acordat lui Liviu Dragnea.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ