Share

Județul Iași este singurul din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est în care au fost deja demarate lucrări pe proiectele incluse în Axa Prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” a Programului Operațional Regional 2014-2020

Dintre cele trei tronsoane ale Axei strategice Iași – Suceava situate pe raza județului Iași, pe două au fost începute lucrările, iar al treilea se află într-o etapă avansată a procedurilor de achiziție. În cazul acestuia, ordinul de începere a lucrărilor ar putea fi dat cel târziu pe 1 martie 2020, când se va lucra pe toți cei 92,2 km ai celor trei tronsoane.

 Situația curentă a proiectului se prezintă astfel:

  1. Pe tronsonul I Rediu – Gropnița, în lungime de 29,58 km și cu o valoare de adjudecare de 60,36 milioane lei fără TVA, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 6 decembrie 2019. În mai puțin de două săptămâni, au fost efectuate lucrări de frezare pe 9,26 km, respectiv între localitățile Iepureni – Larga Jijia – Movileni.
  2. Pe tronsonul II Gropnița – Coarnele Caprei, în lungime de 22 km și cu o valoare de adjudecare de 43,81 milioane lei, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 25 noiembrie 2019. Până acum au fost efectuate reprofilări pe o lungime de aproape 14 km, dintre care aproximativ 6,3 km pe DJ 281B și 7 km pe DJ 281D, între Belcești și Movileni.
Citeste si   DOUĂ unități de învățământ din județul IAȘI au solicitat SUSPENDAREA CURSURILOR!

Aceste lucrări au urmărit punerea în siguranță a traseului pentru perioada sezonului rece. Pe parcursul iernii va fi făcută aprovizionarea cu materiale și elemente prefabricate pentru poduri, vor fi finalizate organizările de șantier (Gropnița, Scobinți, Coarnele Caprei) și va fi instalată o stație de mixturi asfaltice la Scobinți, astfel încât lucrările să poată fi realizate la capacitate maximă după 1 martie 2020.

Citeste si   BULETIN DE PRESĂ-23 septembrie 2020, ora 13.00

„Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere județene din țară, cu fonduri europene, a demarat în ritm susținut. La acest moment, lucrările sunt în graficul stabilit, fiind realizate deja intervenții pe o distanță totală de peste 23 km. În perioada următoare, vor fi efectuate activități de pregătire astfel încât lucrările să fie reluate la capacitate maximă imediat ce vremea va permite acest lucru.

Până în primăvara anului viitor, va fi construită, la Scobinți, cea mai mare stație de mixturi asfaltice din Moldova

De asemenea, până în primăvara anului viitor, va fi construită, la Scobinți, cea mai mare stație de mixturi asfaltice din Moldova, cu o capacitate de aproximativ 300 tone pe oră, ceea ce oferă posibilitatea asfaltării a doi kilometri de drum pe zi. Cu siguranță ieșenii vor putea circula pe asfalt pe cea mai mare parte a drumului, până la finalul anului 2020”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

Citeste si   Activitățile DIDACTICE vor fi SUSPENDATE în unitățile de ÎNVĂȚĂMÂNT în care sunt organizate SECȚII DE VOTARE!

În valoare totală de 486,78 milioane lei, reabilitarea Axei rutiere strategice 1 Iași – Suceava este cel mai important proiect de investiții inițiat în cadrul Axei 6 a POR la nivel național.

Proiectul vizează reabilitarea a 167,93 km de drumuri județene aflate în proximitatea rețelei trans-europene de transport TEN-T și conectarea a 22 de unități administrativ-teritoriale urbane și rurale la această rețea. Beneficiari direcți ai acestei investiții vor fi 137.580 de persoane. În cadrul asocierii cu CJ Suceava, Consiliul Județean Iași este lider de proiect.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ