Iașul are un rol important deoarece este centru regional de combatere a epidemiei de Coronavirus

În cadrul videoconferinței organizate de Consiliul Județean Iași,în data de 31 martie 2020, au fost discutate unele măsuri privind necesitatea existenței unui spital tampon în afara Iașului, care să contribuie la combaterea pandemiei.

Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean a declarat: ”Trebuie să limităm răspândirea virusului. Este nevoie de circuite speciale și de unități medicale bine pregătite. Iașul este centru regional de tratare a bolnavilor infectați cu noul virus. În scenariile făcute de autoritățile medicale, actuala capacitate oferită de spitalele ieșene, dar și din Moldova, va fi greu încercată. Nu vreau să ajungem ca în cazul Italiei, de unde vin informații că medicii trebuie să aleagă pe care dintre pacienți să trateze. Este nevoie de măsuri prompte care să vină în sprijinul oamenilor”.

Dr. Lucian EVA: ”Nu în orice spital se pot organiza circuite noi peste noapte, de aceea, la o astfel de unitate am putea asigura triajul pacienților care să ajungă apoi la clinicile noastre”

Președintele Consiliului Județean  a susținut ideea achiziției unui spital mobil care să acopere necesitățile din întreaga regiune, propunere care beneficiază de susținerea personalului medical. Dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie a declarat:

Prezența spitalului mobil tampon pare un efort financiar destul de mare dar din analizele efectuate, faptul că va fi amplasat în afara orașului, cu acces la utilități și la drumul european, poate reduce foarte mult riscul infectării celorlalte unități medicale. Nu în orice spital se pot organiza circuite noi peste noapte, de aceea, la o astfel de unitate am putea asigura triajul pacienților care să ajungă apoi la clinicile noastre”.

A fost evocată necesitatea testării rapide a cadrelor medicale și a pacienților care se adresează spitalelor. S-a luat decizia să fie crescută capacitatea de testare prin aparate PCR și s-a luat decizia că vor fi achiziționate teste rapide. Aparatele de testare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară urmează să fie reprogramate pentru a putea citi și analiza testele pentru COVID-19.

Maricel POPA: ”Dincolo de solidaritatea de care trebuie cu toții să dăm dovadă în aceste zile, trebuie luate măsuri concrete care să vină în sprijinul celor de la Suceava”

Consiliul Județean Iași consideră pozitivă măsura declarării carantinei totale în Municipiul Suceava și localitățile limitrofe, declarând că de la Iași, această măsură fusese solicitată cu o săptămână în urmă:

Guvernanții au anunțat aseară o măsură pe care am solicitat-o de aproape o săptămână. Era evident de atunci că situația de la Suceava va scăpa de sub control. Am cerut luarea de măsuri urgente, cu caracter preventiv, care să limiteze răspândirea virusului către alte zone ale Moldovei. Acum avem deja la Suceava un focar în adevăratul sens al cuvântului cu aproximativ 600 de persoane infectate din cele peste 2.100 de la nivel național. Sper că măsura de izolare a municipiului Suceava și a comunelor limitrofe să nu se fi luat prea târziu și mai sper că regiunea noastră nu se va transforma în Lombardia României.

Din păcate, nu am observat la cei care au dictat izolarea și măsuri dispuse pentru a ajuta Suceava, pentru a veni în sprijinul celor peste 160.000 de persoane aflate în carantină, a pacienților sau a cadrelor medicale. Am văzut că s-au impus multe restricții. Este nevoie de mai mult decât atât.

Dincolo de solidaritatea de care trebuie cu toții să dăm dovadă în aceste zile, trebuie luate măsuri concrete care să vină în sprijinul celor de la Suceava. Vă pot spune că noi, de la Iași, am trimis deja cadre medicale către spitalele din județul Suceava. Vom încerca să îi ajutăm și cu materiale, echipamente, în măsura în care vom avea disponibil la spitalele din subordinea Consiliului Județean. Este nevoie de mult mai mult, nu doar de vorbe și de susținere morală. Suntem în stare de urgență. Se pot aloca fonduri suplimentare. Sunt măsuri la îndemâna autorităților centrale

Maricel POPA: ”Trebuie să fim pregătiți să asigurăm condiții de cazare și tratament pentru pacienții infectați, dar să și protejăm populația și personalul medical”

Conform autorităților județene, noul spital mobil va avea dotări absolut necesare, va fi amplasat în afara orașului, dar va fi conectat la infrastructura de bază. Spitalul mobil ar urma să dispună de o capacitate de 300 paturi:

Amplasamentul ar putea fi în zona limitrofă Iașului, de exemplu la Transagropolis, aici având acces la drumul european și la toate utilitățile.Am identificat și surse de finanțare: fonduri europene (Comisia Europeană a aprobat fonduri speciale pentru a crește capacitatea de reacție a statelor la Covid-19), bugetul de stat, fonduri ale consiliilor județene și consiliilor locale din Regiunea Nord-Est iar dacă sunt firme private care vor să ne ajute, vom fi deschiși către astfel de demersuri. Trebuie să fim pregătiți să asigurăm condiții de cazare și tratament pentru pacienții infectați, dar să și protejăm populația și personalul medical”, a precizat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

Spitalul mobil va dispune de două săli de operație, unitate de urgență și triaj, cameră de examinare, terapie intensivă, laboratoare de testare, radiologie, linie de sterilizare, maternitate, bucătărie și sală de mese, camere de odihnă/dormitoare, băi, dușuri, spălătorie, farmacie și depozit.

Corpul medical va fi format, pe perioada funcționării spitalului, din medici, asistente și infirmiere detașate de la alte unități medicale.

Conform datelor oficiale, peste 60.000 de ieșeni sunt plecați în străinătate, în întreaga regiune Nord-Est cifra oficială ridicându-se la aproape 340.000 de persoane

Capacitatea actuală a Spitalului de Boli Infecțioase de la Iași este de 250 de paturi. Chiar și în cazul în care la acestea adunăm și paturile din celelalte spitale județene care au secții de boli infecțioase, dar și paturile din spitalele care pot intra în liniile 2 și 3, există riscul să nu fie suficiente pentru întreaga Moldovă. Trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru a evita situații precum cele din nordul Italiei sau din Spania”.

Iașul este așadar expus pericolului direct, atât din cauza vecinătății cu județul Suceava, dar și prin faptul că, oficial 60 000 ieșeni sunt la muncă în străinătate (majoritatea în Italia). Numărul acestora poate fi și mai mare, întrucât statisticile oficiale nu cuprind mincitorii plecați sezonier, cei aflați pe cont propriu sau cei ce pleacă dintr-o țară UE în alta.

 

DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ