Share

Vasluianul găsit beat într-o curte din Londra s-a întors în România

„M-au bătut fără oprire, m-au stropit cu alcool şi au zis că mă aruncă în WC“ 

Vasluianul găsit în stare de inconştienţă şi mirosind a alcool într-o curte din Londra, care nu îşi aducea aminte cum a ajuns în Anglia, a revenit în România.  Bărbatul susţine că a fost victima unor traficanţi care exploatează prin muncă români.

Citeste si   VIDEO l Cea mai bogată comună din ROMÂNIA nu se dezminte! Primarul Dan NIȚĂ asigură dezvoltarea accelerată a localității MIROSLAVA și în anii următori

Două microbuze cu români, bărbaţi din judeţele Moldovei, au plecat cu destinaţia Anglia. După ce a ajuns în Londra, Danciu şi ceilalţi conaţionali au ajuns la locuinţa intermediarului, care le-ar fi explicat condiţiile de muncă şi remuneraţie.

Astfel, românii urmau a munci câte 12 ore pe zi pe un şantier, urmând a fi platiţi cu 600 de lire, bani din care urma a fi reţinuta chiria.

Citeste si   Iată CUM BLOCHEAZĂ directorul Virgil BABÂI dezvoltarea comunei DOBROVĂȚ!? S-au obținut 28 din cele 29 de AVIZE

”M-au legat de mâini şi de picioare, mi-au pus căluş în gură şi după asta mi-au dat bătaie. M-au udat cu vin, cu apă şi mi-au turnat coniac pe gât şi apoi m-au bătut încontinuu de la ora 10 dimineaţă până la 12 noaptea. Au zis că mă dau în WC, în hazna.”

Citeste si   AlegeriLocale2020/ Vaslui: Tudor Polak (PNL) - Mi-am dorit să pun accentul pe oameni, pe discuţiile cu aceştia

Bărbatul susţine că a rămas în respectiva curte până a doua zi dimineaţă pentru că i-a fost frică să se mai deplaseze pentru a nu fi prins de tranficanţi.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ