Share

În conformitate cu Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, art. 14, decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” se dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după obţinerea avizului inspectoratului şcolar judeţean şi al direcţiei de sănătate publică judeţene.

Citeste si   Cum se joacă PNL de-a schimbarea la IAȘI: Lucian Petrică RUSU ”specialist” în tăiat hârtii a prins loc ELIGIBIL pe lista de la Camera DEPUTAȚILOR

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis astăzi, 24 septembrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul Inspectoratului Județean Iași și al Direcției de Sănătate Publică pentru :

– suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte o clasă din următoarele școli – Școala Postliceală Sanitară „Gr. Ghica Vodă”, Iași, Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, Școala Profesională Lespezi, structura Școala Primară Dumbrava , și trecerea la activități online.

Citeste si   USAMV Iași se implică în valorificarea INTELIGENTĂ a deșeurilor agroalimentare industriale

În unitățile școlare menționate, s-au luat măsurile precizate în Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020:

  • izolarea cazurilor confirmate;
  • igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete);
  • reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție.

Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație va fi înaintată spre aprobare |Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.

Citeste si   Participare IMPRESIONANTĂ la Congresul on-line organizat de către USAMV IAȘI

În toată perioada suspendării cursurilor școlare, în aceste clase, orele de curs se vor desfășura exclusiv online, urmând ca după intervalul precizat, elevii și profesorii să revină la școală.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ