Share

Epopeea „Marelui Ars“, centrul care va deservi Moldova: un proiect început de cinci ani şi bolnavi îngrijiţi într-o clinică încropită 

Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi încearcă de cinci ani să deschidă o nouă clinică de chirurgie plastică, prevăzută şi cu paturi pentru „Marele Ars”. Bolnavii nu sunt îngrijiţi încă într-un spaţiu modern din lipsa dotării medicale, informează adevărul.ro

Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi încearcă de cinci ani să deschidă o nouă clinică de chirurgie plastică, prevăzută şi cu paturi pentru „Marele Ars”, dar lipsa de finanţare a întârziat proiectul.

În ianuarie 2017, lucrările s-au încheiat, însă clădirea nu a fost dată nici până în prezent în folosinţa pacienţilor şi medicilor pentru că nu este dotată corespunzător.

Citeste si   30 septembrie - scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe a impozitelor și taxelor locale

Prin urmare, bolnavii sunt îngrijiţi într-o clinică de chirurgie plastică improvizată, cu număr redus de paturi şi cu condiţii modeste.

După desfiinţarea spitalului de urgenţe, clinica de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă care funcţiona în acea unitatea medicală a fost încadrată la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Mutarea clinicii şi a colectivului medical din cadrul acesteia a avut loc în decembrie 2014. Înainte de mutare, clinica avea 35 de paturi: 15 alocate pacienţilor arşi şi 20 celor care necesitau alte intervenţii de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

După mutare, clinica 5 paturi pentru pacienţii arşi şi încă 13 pentru pacienţii care necesită alte îngrijiri medicale.

Citeste si   Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19

La un an de la închiderea Spitalului de Urgenţe „Sfântul Ioan” din Iaşi, în 2012, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi a fost deschis un şantier de reabilitare şi amenajare a unei construcţii vechi, fostă clinică de dermatologie, care urma să devină noua clinică de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Întrucât în 2014 – când colectivul clinicii din spitalul închis s-a mutat efectiv la Spitalul „Sfântul Spiridon” – lucrările nu erau gata, clinica de chirurgie plastică a fost încropită printre alte clinici ale celui mai mare spital din Moldova.

Citeste si   Acțiuni ale polițiștilor ieșeni pentru siguranța cetățenilor
În ultimii trei ani, bolnavii au fost îngrijiţi în acest spaţiu îngrămădit între clinicile ORL, BMF şi Cardiologie.

Proiectul început în 2012 Potrivit proiectului de reabilitare a noului spaţiu destinat clinicii de chirurgie plastică, clădirea monument istoric urma să fie recondiţionată recondiţionată în baza unei finanţări a Ministerului Sănătăţii, estimată atunci la o valoare de 40 de milioane de lei.

De anul trecut, în lipsa paturilor specializate pentru astfel de pacienţi inclusiv în alte spitale din ţară, victimele arse rămân în clinica de la Iaşi, în plus, în clinica de la Iaşi sunt transferaţi inclusiv bolnavi arşi din alte zone ale ţării, mai informează adevărul.ro


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

1 COMENTARIU

  1. Un manager Obosit, care nu are decenta de a renunta, a pierdut o categorie la spital, sunt multe neconformitati, este dinozaurilor din Spiridon, managementul calitatii in spital…..lasa de dorit

LĂSAȚI UN MESAJ