Share

“În afară de această criză sanitară mondială, cu accente din ce în ce mai drastice şi dezastruoase în ceea ce priveşte România, parcă nu era de ajuns acest ghinion, avem ghinionul să avem cel mai incompetent şi corupt guvern postdecembrist. Va fi o perioadă complicată. Astăzi este prima zi de campanie. Din câte am înţeles de la preşedintele României, care nu are altă obsesie decât de a organiza alegeri parlamentare în data de 6 decembrie, e posibil ca luni să se termine această campanie electorală. Aşteptăm cu toţii explicaţii la restricţiile anunţate ieri (joi – N.R.) şi cum se va desfăşura această campanie electorală astfel încât drepturile şi libertăţile românilor să nu fie încălcate prin acte normative pe care guvernul nu are dreptul să le emită,”a afirmat Ciolacu.

Citeste si   Angajaţii din direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului își vor primi salariile pe octombrie din Fondul de rezervă al Guvernului – VIDEO

Liderul PSD a precizat că nu contestă necesitatea restricțiilor, ci critică întârzirea cu care au fost aplicate. “Cu cât luăm decizii nu în timp real, ci aşteptăm să ajungem la 10.000 de infectări pe zi, cu atât restricţiile sunt mai dureroase şi au un efect mult mai profund în economia naţională. Îmi menţin părerea că este cel mai incompetent şi corupt guvern postdecembrist. Nu are nicio coerenţă în deciziile pe care le ia. Le ia numai în funcţie de interesele politice. Dar îi anunţ că indiferent cât vor dori să intimideze sau să sperie românii, românii deja ştiu că nu pot continua cu acest guvern încă patru ani. Nu cred că suntem atât de blestemaţi să mai stăm încă patru ani cu un acest guvern şi cu un prim-ministru depăşit”, a declarat Ciolacu, într-o conferinţă de presă la Buzău.

Citeste si   Valabilitatea voucherelor de vacanță, prelungită de Executiv. Află până când vor fi valabile acestea

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ