Share

”PSD nu are singur suficiente voturi pentru a trece moțiunea. Purtăm discuții și negocieri cu alți lideri. Asta înseamnă jocul politic și democratic. Săptămâna viitoare vom anunța data depunerii. Sunt sigur că moțiunea va trece. Aș dori ca votul să fie cât mai repede”, a declarat Ciolacu.

În privința sesizării depuse la CCR de guvern, liderul PSD a precizat că ”decizia Curții este pentru viitor, nu pentru trecut”.

Citeste si   PSD cere DEMITEREA Ministrului Mediului Costel ALEXE

Vineri, guvernul a depus la CCR sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Executiv și Parlament în legătură cu moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi prezentată deja în Parlament în urmă cu o zi. Guvernul a reclamat atât depunerea moțiunii într-o sesiune și dezbaterea în alta, cât și convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură. Curtea Constituţională a stabilit ca, până la 1 septembrie, Guvernul și Parlamentul să trimită punctele de vedere privind sesizarea depusă de Executiv. 

Citeste si   Răzbunare cruntă! Marius BODEA l-a dovedit IMPOSTOR pe "doctorul" Costel ALEXE

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ