O moştenire pentru generaţii. Imaginile Unirii din 1918 reinterpretate în tehnica foto de acum 100 de ani, expuse la Alba Iulia

Sala Unirii din Alba Iulia în vizorul unui aparat foto de aceeaşi „vârstă“ cu Unirea din 1918

 

 

1 Decembrie 1918, Alba Iulia. Printre cei peste 100.000 de români veniţi în Oraşul Unirii din toate colţurile Transilvaniei se afla şi Samoilă Mârza, un tânăr de 32 de ani, din satul Galtiu, aflat la 11 kilometri de Alba Iulia.

Cu acesta a realizat imaginile celebre care i-au adus supranumele de „fotograful Unirii“. Imaginea evenimentelor este comprimată în trei instantanee cu mulţimile venite la Marea Adunare Naţională şi două imagini cu tribunele oficiale.

Atât imaginile, cât şi aparatul cu care au fost realizate se păstrează la Alba Iulia, la Muzeul Naţional al Unirii

Importanţa imaginilor este covârşitoare, dată fiind importanţa evenimentului.

Nu îşi etala tehnologie video de ultimă generaţie pe care a lăsat-o în studioul din Bucureşti ci echipamente de aceeaşi vârstă cu Unirea. Nici tehnica fotografică la care a apelat nu este de utimă oră, ci cea folosită acum 100 de ani şi cunoscută sub denumirile de „colodiu umed“ şi „ambrotip“.

Este doar prima etapă a proiectului naţional „100 de chipuri româneşti” prin care vor fi promovaţi cei mai spectaculoşi 100 de români ai prezentului. Pentru început, fiecare negativ trebuie transformat în pozitiv, digitalizat cu ajutorul unui scaner de film. Fiecare şedinţă durează între 30-40 de minute.

Reinterpretarea fotografică presupune refotografierea printurilor cu exact aceeaşi tehnică fotografică folosită în timpul Marii Uniri şi obţinerea unor noi clişee de stică. Fiecare negativ lăsat de Samoilă Mârza a fost mărit de la 13X18 centimetri la 40X55 centimetri. Imaginile reinterpretate ce rămân în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii pot fi imagini negative şi pozitive în acelaşi timp, în funcţie de unghiul din care sunt privite. O trimitere subtilă la dualitatea istorică, spun iniţiatorii proiectului.

Scanarea negativelor

Imaginile printate vor fi expuse, în premieră, la Alba Iulia. Evenimentul are loc în 24 ianuarie 2018, de la ora 11:00, în Muzeul Principia, din apropierea Sălii Unirii.

În cadrul expoziţiei pot fi văzute şi imagini cu zece reenactori ai Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia,  care întruchipează tot atâtea personalităţi implicate în actul Unirii din 1918.

Vorbim de Florian Medrea, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Gheorghe Pop de Băseşti, Iosif Jumanca, Aurel Lazăr, Elena Pop, Samoilă Mârza. Sunt personalităţi cheie implicate în organizarea Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie 1918, dar şi în derularea altor evenimente care au pregătit Unirea. Fotografiile au fost realizate tot de Radu Chindriş şi tot în tehnica colodiu umed.

Şedintele foto cu reenactorii de la Alba Iulia

Participanţii la eveniment vor avea ocazia să vadă pe viu ce presupunea o şedinţă foto acum 100 de ani. Fotograful va realiza în cadrul evenimentului o astfel de şedinţă demonstrativă. Evenimentul de la Alba Iulia este sinonim cu lansarea naţională a proiectului „100 de chipuri de româneşti“.
Despre proiect

Componenta centrală a proiectului presupune fotografierea celor mai reprezentativi 100 de români ai momentului. Tehnica folosită pentru a fotografia oamenii prezentului este de o „vârstă“ cu Marea Unire.

Proiectul este derulat de: Fugaşin & Partenerii, Alinda Bănică Business Consultancy, Casa de avocatură Grecu & Asociaţii şi Asociaţia Fabrica de Evenimente.(Articol relizat de Nicu Neag, Sursa imaginilor: proiectul 100 de Chipuri Romanesti)

LĂSAȚI UN MESAJ