Share

Într-un comunicat de presă transmis de către Președintele PSD Maricel Popa, acesta acuză consilierii liberali și ai partidului PMP din cadrul Consiliului Județean de faptul că vor să blocheze decontarea proiectului Spitalului Mobil de la Lețcani din fonduri europene.

Incidentul care l-a făcut pe Maricel Popa să aducă astfel de acuzații nefondate asupra consilierilor a fost un moment tensionat din cadrul ședinței Consililui Județean din această săptămână. În urma unei discuții în care consilierii au cerut în repetate rânduri explicații pentru amenda de 60.000 de lei primită din partea Curții de Conturi, liderul social democrat a insistat că informațiile respective sunt publice și că este doar o neînțelegere, susținând în continuare că sancțiunea este nejustificată.

Proiectul Spitalului Mobil de la Lețcani are o întârziere de peste 150 de zile din cauza defectuoasei coordonări a liderului social democrat

În counicatul de presă președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a declarat:

”Liberalii și-au dat ieri arama pe față în plenul Consiliului Județean, sabotând direct nu doar posibilitatea obținerii unei finanțări europene pentru spitalul mobil de la Lețcani, ci și însăși funcționarea acestuia. Cu o nesimțire față de sănătatea ieșenilor greu de descris în cuvinte, consilierii județeni PNL și PMP au părăsit sala de ședințe, refuzând până și să-și asume un vot împotrivă.

Plenul CJ a fost chemat ieri să discute, printre altele, și două proiecte referitoare la spitalul de la Lețcani. Primul era o formalitate administrativă. Al doilea era însă de o importanță vitală. Concret, primul proiect de hotărâre viza schimbarea denumirii spitalului din actele CJ, astfel încât ea să coincidă cu cea din actele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST. Modificarea era necesară pentru a se putea solicita Comisiei Europene decontarea cheltuielilor făcute cu înființarea spitalului, eliminându-se riscul ca angajații de la Bruxelles să presupună că ar fi vorba de două spitale diferite.

Al doilea proiect de hotărâre viza trecerea spitalului mobil de la Lețcani în subordinea Spitalului de Boli Infecțioase, principala unitate medicală ieșeană implicată în lupta împotriva epidemiei cu noul coronavirus și cea mai avizată în acest context să-l gestioneze”

Proiectul Spitalului de la Lețcani riscă să nu fie finanțat din fonduri europene din cauza erorilor și nenumăratelor amânări ale proiectului. Faptul că o parte din reprezentanții Consiliului Județean și-au arătat nemulțumirea părăsind sala în timpul ședinței ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru liderul social democrat.

Citeste si   Victorie incredibilă în Teleorman! Consiliul Județean va fi condus de un apropiat al lui Liviu Dragnea, inculpat în dosarul ”Belina”

În comunicatul de presă, președintele Consiliului Județean, Maricel Popa a mai declarat:

Pentru a bloca proiectele necesare decontării cheltuielilor și funcționării spitalului, consilierii PNL și PMP s-au ridicat și au părăsit ședința. Legal, acest lucru echivalează cu un vot împotrivă, pentru că în lipsa cvorumului, proiectele nu pot fi adoptate. Liberalii sunt însă perfect conștienți că un vot deschis împotrivă ar fi imposibil de explicat ieșenilor.

Cum să justifici că nu vrei ca spitalul mobil să fie administrat de specialiștii capabili să o facă? Cum să explici că nu vrei ca județul să-și recupereze banii cheltuiți și să poată continua investițiile în beneficiul ieșenilor? Pe scurt, cum poți explica sabotarea directă a eforturilor făcute pentru combaterea epidemiei pe care guvernul liberal se dovedește incapabil să o țină în frâu?”


Share

LĂSAȚI UN MESAJ