Share

– advertorial –

Maricel Popa (PSD): „Restaurăm uriașul patrimoniu cultural al Iașului

Iaşul deţine titlul simbolic, dar extrem de onorant, de Capitală Culturală a României. A fost asemănat cu un imens muzeu în aer liber. În faţa acestei moşteniri, conducerea judeţului Iaşi, prin vocea preşedintelui Consiliului Judeţean şi al PSD Iaşi, Maricel Popa, a înţeles că are datoria de a păstra şi reabilita monumentele istorice, adevărate bijuterii arhitecturale.

Clădiri emblematice atât pentru Iaşi cât şi pentru întreaga Românie se află în proceduri de reabilitare, consolidare şi restaurare.

Casa Dosoftei a fost deja complet refăcută. Amenajările s-au încheiat în acest an,  costurile fiind de 800.000 de euro, bani europeni.

Alte patru obiective să află în diferite stadii, investiţiile urmând să depăşească 8 milioane de euro.

Citeste si   Moment de CUMPĂNĂ pentru piața IMOBILIARĂ din Iași! Paul TEHUTU, manager TNT Imobiliare Iași: ”Suntem la valoarea de 30% față de ce se întâmpla în anul 2019”

Zilele trecute a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru restaurarea Casei Nicu Gane, a cărui valoare totală este de 1,3 milioane de euro. După finalizare, Casa Memorială “Nicolae Gane”, fosta locuință a primarului vizionar al Iașului, va reintra în circuitul muzeal și va găzdui expoziții permanente și temporare (fotografie, artă plastică, colecții de manuscrise, arhitectură și design), precum și un laborator de restaurare a cărților și activități de legătorie.

Casa Muzeelor, un alt obiectiv important, a atins un stadiu de realizare de  90%. Astfel, sediul fostei Chesturi va găzdui inclusiv un Muzeu al Pogromului în memoria mii­lor de evrei ucişi la Iaşi în 1941. Valoarea proiectului este de 3,6 milioane de euro.

Citeste si   Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, reales vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor

Casa Vasile Pogor – stadiu: 30% finalizat. Proiectul are o valoare de 1,4 milioane de euro. Clădirea trece acum prin primele lucrări de restaurare după 60 de ani

Bojdeuca Ion Creangă – stadiu: a fost lansată procedura de licitaţie pentru proiectare. Vor fi realizate lucrări de restaurare, amenajare şi dotare a celor două clădiri (Casa Bojdeucă – clădire patrimoniu, curtea interioară şi clădirea Muzeu care cuprinde expoziţii foto-documentare) şi a incintei muzeului. Valoarea investiţiei este de 1,7 milioane de euro.

Consiliul Judeţean Iaşi intenţionează să mai reabiliteze Muzeul Mihai Eminescu din parcul Copou (1,6 milioane de euro) şi Casa Negruzzi de la Hemeziu, Trifeşti (1,6 milioane de euro).

Am reușit în ultimii ani să atragem fonduri importante pentru infrastructura culturală a Iașului. Mai multe monumente vechi, de sute de ani, adevărate repere istorice pentru toţi românii au intrat în reabilitare. Am finalizat deja lucrările de la Casa Dosoftei. Urmează Casa Muzeelor, fosta Chestură, Muzeul Vasile Pogor, Casa Nicu Gane, Bojdeuca Ion Creangă”, a declarat Maricel Popa.

Citeste si   Vezi ce concerte prezintă Filarmonica "Moldova" din Iași  - Stagiunea  2020 - 2021

Preşedintele Maricel Popa şi echipa PSD Iaşi şi-au asumat investiţii pentru judeţul Iaşi de peste 1 miliard de euro în cei patru ani de mandate. Până acum au fost finalizate, sunt în derulare sau au fost deja contractate lucrări de aproape 750 de milioane de euro. Recent, Guvernul României a mai alocat judeţului Iaşi, prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, 44 de proiecte a căror valoare totală depăşeşte 200 de milioane de euro.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ