Cu moralul la pământ, cu resursele decimate și cu o politică de cadre complet depășită, PSD Iași înregistrează înfrângeri în serie 

Alegerile europarlamentare de la începutul acestui an, au semnalizat foarte clar faptul că PSD Iași a intrat necorespunzător pregătit în anul electoral 2019! Urmau două mari bătălii politice grele ale căror efecte, toată lumea înțelegea că se vor reflecta și în bătăliile politice din 2020.

Imediat după alegerile europarlamentare Liviu Dragnea a fost arestat, iar social-democrații au predat partidul “prezidențiabilului” Viorica DĂNCILĂ. Dăncilă a reușit contraperformanța de a pierde atât majoritatea parlamentară cât și guvernarea. Pentru a pune capac unui șir lung de înfrângeri, PSD a reușit să piardă în stil mare și alegerile prezidențiale.

Rezultatele obținute în județul Iași, i-au adus lui Iohannis 66%, din voturile cetățenilor, în timp ce Dăncilă a obținut doar 34%. 

Preocupări diverse

În această perioadă, s-a instalat o oarecare resemnare determinată și de apropierea sărbătorilor de iarnă. Competitorii se retrag la vestiare. La mijlocul etapei, social-democrații simt deja gustul amar al înfrângerii. O parte dintre ei, ridică resemnați din umeri pentru că au multe meciuri jucate, mare parte câștigate. Venise oricum vremea să se retragă!

O altă parte, consideră că nu a venit vremea să se retragă, iar dacă actuala echipă are un antrenor slab și resurse insuficiente, poate că își vor cere transferul la altă echipă. Discuțiile au fost deja inițiate.

Pentru cea mai mare parte însă, cele două opțiuni nu pot fi luate în calcul. Cea de-a treia categorie trebuie să adopte un set de măsuri menite a asigura un prag minim electoral de 30 – 35%. Cum se poate realiza acest obiectiv și mai ales, cu cine?

Maricel POPA, Victorel LUPU, Mihai POPESCU și Călin ȘTEFAN

Aceste 4 persoane dețin poziții cheie în aparatul județean al PSD IAȘI. Împreună au făcut echipă pentru a asigura buna coordonare și implementare a politicii PSD la vârful Consiliului Județean IAȘI pe parcursul mandatului 2016 – 2020.

Media de vârstă a celor 4 este de aproximativ 70 de ani! Au fost colaboratori ai lui Ion SOLCANU, Gheorghe NICHITA și Maricel POPA. Sunt membri de partid cu state vechi. Sunt persoane de a căror implicare a depins și depinde încă PSD Iași. În aceeași măsură sunt responsabili de campania și măsurile active ale acestui partid, exercitate atât în teren cât și în mediul online.

Cu acești membri onorabili, care nu vor face pasul înapoi, PSD Iași trebuie să pregătească și să implementeze măsurile menite să asigure REFORMA mult așteptată de către electorat!

 

1 COMENTARIU

  1. Mișu Popescu zis și Misu Șpagă,trebuie luat in șuturi! Acest octogenar este sifonul lui Maricel și din cauza ăstora Organizația e varza ! Sa pleceeeee ragie expirate.

LĂSAȚI UN MESAJ