Share

”Dintre măsurile de restricție adoptate suplimentar, singura măsură de relaxare este aceasta de redeschidere a piețelor în condițiile de protecție sanitară. A venit sezonul rece și suntem pe un trend descendent în ceaa ce privește numărul noilor infectări”, a anunțat Orban. 

Premierul a reiterat că Guvernul a crescut constant capacitatea de testare. Astfel, în iunie au fost efectuate 270.915 teste, în august – 600.339, iar în noiembrie – 864.819, cel mai mare număr. Inclusiv duminica, zi nelucrătoare, capacitatea de testare a crescut de la 10.000 la aproximativ 15.000 de teste, a precizat Șeful guvernului.

Citeste si   Legile puterii | Nunțile și botezurile vor fi INTERZISE în continuare. Raed Arafat explică în ce condiții se deschid restaurantele

”Asta este evoluția capacității de testare. Să te faci că nu vezi că 30 noiembrie și 1 Decembrie nu au fost zile libere mi se pare anormal. Se știe că în zilele libere există o capacitate mai mică de testare.Capacitatea de testare este permanent adaptată la solicitările care există. Sunt două tipuri de testare: cea care se face în baza definiției de caz și cea care se face la cerere, din partea celor care nu se încadrează în definiția de caz. 

Citeste si   Parlamentarii IEȘENI au fost repartizati pe COMISII! Pe ce specializări vor activa in următorii 4 ANI

Am crescut constant capacitatea de testare în funcție de cerere. Gândiți-vă că de la 36.000-37.000 de teste până la 54.000-55.000  cât este capacitatea nominală, dacă există cerere, testarea se poate face. Permanent se rostogolesc aceleași neadevăruri care nu au nicio legătură cu realitatea”, a adăugat Premierul. 

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ