Share

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de 3922 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 428 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 35 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 2 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 4 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 2 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ și IJJ au efectuat un număr de 158 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite.

Alte misiuni instituționale:

  • ISU a efectuat 15 misiuni, din care: 7 misiuni de transport către unități spitalicești, 7 misiuni de decontaminare biologică și o misiune specifică.
  • IPJ a efectuat 130 misiuni specifice.
  • IJJ a efectuat 27 misiuni, din care: 4 misiuni de patrulare auto în cooperare cu IPJ (asigurare ordine publică), 3 misiuni de pază la spațiile de carantină și 20 alte misiuni specifice.
  • ITPF a efectuat o misiune specifică, în cooperarare cu IPJ Iași.
  • SRPT a efectuat o misiune specifică, în cooperarare cu IPJ Iași.
  • IGPF a efectuat o misiune specifică, în cooperarare cu IPJ Iași.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 171 misiuni, din care: 69 misiuni de transport către unități spitalicești, 2 transporturi către spațiile de carantina, 3 misiuni de transport probe biologice, 85 decontaminări biologice și 12 misiuni specifice.
  • MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 7 militari și un mijloc auto.
  • DSP a efectuat 33 misiuni, din care: 33 misiuni specifice (machete în colectare și transmitere date, anchete epidemiologice, solicitări ambulanță, transmitere rezultate la laborator spitale, misiune prelucrare date privind evoluția cazurilor confirmate în spitale).
  • Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte în continuare recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială.

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ