Share

Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava a fost redeschisă joi seara, în jurul orei 20,00

În cursul zilei de vineri, Prefectura Suceava a anunţat într-un comunicat de presă că după acţiunile de decontaminare, după separarea circuitelor funcţionale şi revizuirea procedurilor, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava a redevenit funcţională, ca unitate distinctă.

Potrivit sursei citate redeschiderea UPU Suceava s-a realizat cu ajutorul unei echipe de medici “inimoşi din Iaşi”, condusă de către prof. univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator al SMURD-UPU Iaşi.

UPU va asigura triajul, evaluarea şi tratamentul de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute ce necesită intervenţii de urgenţă, dar care nu prezintă simptome ale afecţiunilor respiratorii, precum şi pentru cazurile uşoare. De asemenea s-a mai anunţat că toate cazurile grave, în urma triajului efectuat în dispecerat, vor fi redirecţionate către Spitalele municipale Fălticeni sau Rădăuţi, iar cazurile cu simptome respiratorii vor fi direcţionate direct către Secţia de Boli Infecţioase a spitalului.

Citeste si   Racordarea la sistemul de CANALIZARE a locuințelor din zonele greu accesibile, o PRIORITATE pentru CJ Suceava

Instituţia Prefectului a transmis mulţumiri tuturor celor care au făcut posibilă redeschiderea UPU Suceava şi echipei medicale care va asigura asistenţa medicală în UPU Suceava

MULȚUMIM

Doamnei prof.univ.dr. Diana Carmen Cimpoeşu- şef UPU SMURD, pentru că alături de echipa sa şi de medicii suceveni a făcut posibilă redeschiderea UPU din cadrul Spitalului Judeţean Suceava

Domnului conf. dr. Lucian INDREI– director executiv al Direcției de Sănătate Publică Iași, în calitate de coordonator pentru gestionarea COVID 19 pentru regiunea Moldova, Domnului dr. Lucian EVA– manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iași, Doamnei prof.univ. dr. Doina Azoicăi– șef de catedră ATI- președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie”Gr.T.Popa” Iași.

MULȚUMIM ECHIPEI CARE VA ASIGURA SERVICIILE MEDICALE ÎN UPU SUCEAVA

Dr. Ovidiu Popa-Iași, Dr. Merticaru Tudor- Iaşi, Dr. Hugianu Leonard- SMURD Iaşi, Dr. Popescu Cristina- SMURD Iaşi, Asistent Medical Vasileana Pavelescu- Iaşi, Asistent Medical Corina Siminiuc- Iaşi

Asistent Medical Andrei Balint- Iaşi, Asistent Medical Lavinia Grigore- Iaşi, Asistent Medical Gabriela Bejan- Tg. Frumos, Asistent Medical Anişoara Turineac- Fălticeni, Asistent Medical Elena Pavăl- Fălticeni, Asistent Medical Mariana Brânzei- Suceava, Asistent Medical Mariana Corina Istrate- Suceava, Asistent Medical Ecaterina Ailenei- Suceava, Asistent Medical Lăcrămioara Nistor- Suceava, Asistent Medical Maria Horlaţam – Suceava, Infirmier Elena Irod- Iaşi, Infirmier Rodica Dulgheru- Fălticeni, Paramedic  plt. maj. Monoranu Ciprian, Marilena Cocîrlă – Voluntar ISU Suceava, Paul Marinescu- Voluntar ISU Suceava, Otilia Hriţcu– Voluntar ISU Suceava, Simona Rădăşanu- Voluntar, Adriana Cuşnir- Voluntar.

„Mulţumim tuturor instituţiilor care au înţeles urgenţa situaţiei şi au contribuit activ la redeschiderea UPU Suceava pentru ca locuitorii judeţului să beneficieze de asistenţă medicală de specialitate: ISU Suceava, Spitalul Fălticeni, DSP. Avem încredere că vom fi din ce în ce mai mulţi!”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Suceava.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ