ideall.ro

Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a Consiliului Local datorită participării presei la ședință

Ieri (10 iulie – n.r.) a avut loc la Podu Iloaiei o ședința ordinară de Consiliu Local cu doar două proiecte pe ordinea de zi. Primul proiect viza naveta liceu și școală, iar la punctul doi pe ordinea de zi figurau “diverse”.

Cu o zi înainte de ședința Consiliului Local, ordinea de zi s-a suplimentat cu un proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de contractare a unui credit pentru realizarea unor investiții publice de interes local.

sensodays.ro

 

 

Împrumutul pe care primăria Podu Iloaiei, prin primarul Istrate Constantin Gabi, își propune să îl contracteze, va îndatora orașul pe o perioada de cel puțin 20 de ani

Nu se cunoaște până la acest moment suma pe care primăria vrea să o împrumute și nici care este scopul împrumutului. Cert este însă faptul că Istrate a avizat deja pozitiv din partea executivului inițiativa contractării acestui credit.

Ceea ce stă între intenția Primăriei Podu Iloaiei de a contracta acest împrumut și bancă este numai legislativul orașului format desigur din consilierii locali.

Coincidență sau nu, la apariția reporterilor Ziarului Buna Dimineața Iași și la inițiativa consilierului local PNL Ioan Alexa, proiectul de hotărâre privind contractarea creditului a fost retras de pe ordinea de zi.

Teama consilierilor locali, cărora le pasă de viitorul locuitorilor orașului Podu Iloaiei, este că proiectul va fi reintrodus pe ordinea de zi într-o ședință extraordinară în perioada imediat următoare

Primarul Istrate pare extrem de determinat să acopere incapacitatea identificării unor surse de finanțare nerambursabile, cu un împrumut suportat de locuitorii orașului Podu Iloaiei în următorii 20 de ani.

Potrivit consilierilor locali, motivul pentru care primăria Podu Iloaiei ar dori să facă acest împrumut este pentru a putea gestiona banii după bunul plac, știut fiind că fondurile europene vin la pachet cu controale perioadice și destul de riguroase.

Contactat de reporterii Ziarului Buna Dimineața Iași, primarul Gabi Istrate a declarat că nu poate preciza la acest moment care ar putea fi valoarea acestui credit.

”Creditul nu are o valoare, este o intenție care trebuie dezbătută în cadrul ședintei de CL. După cum bine știți nu noi hotărâm valoarea creditului. Pentru mai multe informații trimiteți o adresă și vă voi raspunde”, ne-a transmis primarul Gabi ISTRATE.

Opoziția a reacționat dur, referitor la proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurii de contractare a unui credit, introdus în ultimul moment pe ordinea de zi, ridicând o serie de întrebări primarului Orașului Podu Iloaiei, Gabi Istrate

Consilierul local PNL, Ioan ALEXA: ”Cu privire la împrumutul pe care primăria Podu Iloaiei vrea să îl contracteze în vederea derulării unor investiții în comunitate, punct retras inexplicabil de pe ordinea de zi de astăzi, deși s-a discutat în comisii, aș vrea să solicit câteva precizări primarului Gabriel Istrate, cel care s-a văzut în situatia ca, dupa 3 ani trecuti din cel de-al doilea mandat, să vadă că nu a derulat nicio investiție în oraș.

Astfel, din disperare de a mai prinde încă un mandat, domnul Istrate s-a gândit să îndatoreze orașul în loc să acceseze fonduri europene.

Mai exact, ii solicit public domnului Istrate să ne spună:

  1. daca s-a interesat în toti acesti ani despre ce fonduri europene ar putea accesa orasul si ce investitii ar putea face cu bani europeni, nerambursabili;
  2. de ce orașul Podu Iloaiei nu a depus nici macar un proiect pentru a obtine fonduri europene, desi ar fi putut? De ce se sta în continuare cu mâna întinsa la Guvern, daca exista alternative? E suficient sa ne uitam in jur și sa ne dam seama cat de mult s-au dezvoltat comunitati mult mai mici decat orasul nostru tocmai prin accesarea fondurilor europene
  3. de ce acest împrumut vine tocmai acum, cu fix un an inainte de alegerile locale? Nu ni s-a comunicat nici suma despre care vorbim,nici proiectele pe care le are in vedere un eventual împrumut. Cum s-a ajuns la concluzia ca împrumutul e cea mai bună variantă pentru a face investiții, de unde vor fi luati banii pentru a fi rambursare? Nu ni s-a prezentat nicio proiecție în acest sens. Apoi, vorbim despre bani pe care tot cetățenii ar trebui să îi returneze, deci, firesc nu ar fi sa avem si o consultare publica in acest sens? La urma urmei, primarul Istrate nu trebuie să uite că îi reprezintă pe oameni, ca nu el va plătit, din buzunarul propriu, respectivul împrumut”.

VIDEO | SEDINȚĂ CONSILIUL LOCAL PODU ILOAIEI 10.07.2019

 

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ