melescanu-nu-demisioneaza-dupa-decizia-ccr:-”astept-publicarea-deciziei-curtii-in-monitorul-oficial”

UPDATE: Șeful Senatului, Teodor Meleșcanu, a făcut declarații de presă la ora 15.00. El nu și-a anunțat demisia, ci a declarat că va aștepta publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, Partea I. 

”Așteptăm considerentele Curții Constituționale pentru a putea proceda în consecință. Până la publicarea în Monitorul Oficial, eu îmi asum în continuare prerogativele funcției. După publicare în MO, vom face demersurile pentru soluționarea acestui caz. Vom face consultări politice. Toate posibilitățile sunt deschise”, a declarat Teodor Meleșcanu.

”Nu am ce să-mi reproșez, avem argumente solide depuse în fața Curții. Vreau ca de pe orice poziții aș avea să contribui la buna desfășurare a activităților parlamentare”, a mai spus șeful Senatului. 

Știrea inițială:

“Aștept decizia oficială și motivarea judecătorilor. O decizie CCR se aplică și cel mai probabil mă voi conforma și voi demisiona de la șefia Senatului”, a declarat, miercuri, Teodor Meleșcanu, pentru HotNews, după ce Curtea Constituțională a anunțat că alegerea sa în fruntea Senatului a fost neconstituțională.

Reamintim că, miercuri, CCR a admis sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, stabilind că este neconstituţională.

Decizia Curții vine în urma sesizării parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului. 

De precizat este că judecătorii constituționali au amânat de șase ori decizia în acest caz, sesizarea fiind depusă din septembrie 2019. 

LĂSAȚI UN MESAJ