Share

Polițiștii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un microbuz, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Polonia.

În ziua de 16 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, R.S., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Polonia.

Citeste si   EXPOZIȚIA anuală ”Flori de toamnă” din cadrul Grădinei Botanice IAȘI și-a deschis PORȚILE pentru VIZITATORI

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului în cauză,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că atât microbuzul, cât și  certificatul acestuia de înmatriculare figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalări introduse de autoritățile din Polonia la începutul anului.

Citeste si   Ansamblul mixt Palas IAȘI, al companiei IULIUS, singurul PROIECT certificat LEED® Neighborhood Development din EUROPA Centrală și de Est

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autovehiculul aparține unui cetățean din Chișinău care l-a angajat în calitate de șofer și nu avea cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Citeste si   11 școli din IAȘI și-au SUSPENDAT orele FIZICE după ce mai multe CADRE didactice și ELEVI au fost infectați cu SARS-COV-2

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ