Share

Primarul PSD din Iaşi, Mihai Chirica, a spus, duminică, la Realitatea TV, că nu i s-a cerut demisia din partid după ieșirile extrem de critice din ultima perioadă la adresa conducerii partidului.

Mihai Chirica este de părere că în guvernul Grindeanu a fost o gravă problemă în proiectul de comunicare, care, spune vicepreşedintele PSD, a fost dezastruoasă.

“Eu am spus toate aceste lucruri ca un semnal de alarmă. Nu putem cere schimbarea propriului nostru guvern, doar n-am muncit degeaba în alegeri. Au pierdut din cauza comunicării, a fost o comunicare dezastruoasă, deoarece guvernul nu este unul care a greşit în planul de guvernare, ci în planul de comunicare. Aici este o sincopă. Problemele de comunicare au început încă de când au nominalizat-o pe Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru”, a transmis vicepreşedintele PSD.

Întrebat dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut partidului eliminarea lui din partid, Mihai Chirica a precizat că nu a fost cerută demisia, însă nu a precizat dacă a vorbit personal cu Liviu Dragnea sau nu.

“Liviu Dragnea nu mi-a cerut demisia, am discutat cu unul dintre colegii importanţi şi şi-au dat seama că nu e o bătălie directă împotriva preşedintelui pentru a-i lua funcţia, pentru a-l detrona. PSD nu este un partid comunist, nu suntem “ciuma roşie” şi vrem să demonstrăm că nu vrem răul societăţii româneşti. Vrem doar să ne recunoaştem greşelile. Eu nu mă simt “ciuma roşie”, a explicat vicepreședintele PSD

“Îmi voi păstra verticalitatea şi voi duce mai departe ceea ce cred. Voi continua să promovez social democraţia europeană, pentru că este un lucru în care cred şi eu nu renunţ la lucrurile în care cred. Hai să arătăm că suntem mai europeni decât tehnocraţii”, a subliniat primarul Iaşului.

Citeste si   „Legile puterii”. Alexandru Rafila anunță că 10% din populație va trece prin COVID-19, până în luna următoare

Vicepreședintele PSD și primar al orașului Iași, Mihai Chirica a făcut afirmații extrem de tranșante, duminic[, la adresa șefului de partid, Liviu Dragnea și a manierei în care acesta conduce PSD

“Nu sunt mulțumit de modul în care Liviu Dragnea conduce partidul. Este nevoie de un alt lider. Dragnea a fost un foarte bun lider de partid pentru că a dus partidul la un scor electoral pe care PSD nu l-a mai avut de foarte mulți ani. Dar este nevoie de un alt fel de a conduce acum, nu mai merge cu politica conducerii cu pumnul în gură”, a declarat Mihai Chirică în urmă cu scurt timp.

Potrivit edilului de la Iași, PSD s-a îndepărtat de traiectoria social-democrației europene. Este un moment în care partidul are nevoie să se întâmple “lucruri profunde”, nu numai la nivelul liderului de partid, ci și al PSD în general.

“Nu poți să te duci la un război și să fii surprins de strategia și deciziile generalului”, a spus Chirică referindu-se la numirile de premier făcute de Liviu Dragnea. Au fost momente în care actualul lider al partidului a pus în pericol viitorul PSD, crede edilul din Iași.

 

Citeste si   Noi cazuri de infectare cu noul coronavirus la MAE. Anunțul ministerului

Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ