Share

In continuare vom reda un comunicat trimis de catre PSD Iasi

Samsarii pădurilor au primit un nou termen de grație din partea ministrului Drujbă

Mult trâmbițatul sistem SUMAL 2.0, de urmărire în timp real a tăierilor și transporturilor de copaci are nevoie de încă patru luni pentru a deveni operațional. Aceasta, deși achiziția echipamentelor necesare a fost demarată de STS încă de anul trecut, sistemul a intrat în probe încă din aprilie, iar guvernul liberal tocmai a adoptat o hotărâre privind „operaționalizarea” SUMAL 2.0.

Acum, Ministerul Mediului anunță că mai sunt necesare patru luni pentru punerea la punct a sistemului, după ce în decembrie el mai fusese amânat cu alte șase. Astfel încât, această „operaționalizare” nu înseamnă nimic altceva decât că Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos va exista doar pe hârtie. Ca și până acum.

Organizațiile neguvernamentale de mediu au atras atenția că în forma actuală, SUMAL 2.0 este în continuare incomplet, lipsindu-i tocmai componentele esențiale, prezente în orice sistem similar european. Astfel, nu există un sistem de monitorizare prin GPS a mașinilor care transportă lemn și nici imagini din satelit care să poată fi puse la dispoziția organelor de control în timp real. Practic, SUMAL 2.0. nu va permite identificarea rapidă a celor care taie, a celor care transportă și a destinației lemnului tăiat, după cum a avertizat Greenpeace România.

Citeste si   Noi SPORURI COVID-19 pentru ambulanțieri după negocierile dintre sindicate și Ministerul Sănătății. Anunțul lui Nelu Tătaru

Prin „operaționalizarea” SUMAL 2.0., ministrul Drujbă încearcă doar să puncteze la capitolul imagine, ocolindu-și propriile angajamente de împiedicare a tăierilor ilegale din păduri. Practic, samsarii au la dispoziție încă patru luni pentru a tăia ce, cât și de unde vor, fără a exista măcar garanția că din toamnă defrișările ilegale vor înceta.

O nouă lună cu avize record pentru transportul lemnului din păduri

Că ministrul Drujbă este interesat doar de imagine este demonstrat și de diferența permanentă între declarațiile acestuia și realitate. Acum ceva vreme, ministrul Alexe anunța victorios că în perioada 4-26 aprilie s-au emis cele mai puține avize de transport lemne din ultimii cinci ani.

Citeste si   Orban: Gazoductul BRUA este extrem de important pentru fructificarea optimă a zăcămintelor de gaz natural de care dispune România

Prim-drujbarul țării nu a făcut însă altceva decât să aleagă singura perioadă în care transporturile de lemn din pădurile României, o țară aflată în stare de urgență, au cunoscut un volum mai redus. Aceasta pentru că în luna mai 2020, numărul avizelor de transport emise a fost cu aproape 25% mai mare decât cele emise în aceeași perioadă a anului trecut. Și în luna iunie 2020, numărul avizelor de transport emise a fost mai mare decât cel din iunie 2019, din perioada guvernării PSD, creșterea fiind de 7,3%.

De la începutul acestui an, în spatele campaniei de imagine a ministrului Alexe, drujbele au continuat să-și intensifice activitatea, numărul avizelor de transport emise de guvernarea liberală depășindu-l clar pe cel din perioada corespunzătoare a anului trecut. Marea diferență este că în acest an românii trec încă printr-o pandemie, iar luni bune România a fost blocată. Mai puțin defrișarea pădurilor avizată de ministerul condus de șeful PNL Iași.

”Alexe bate orice record în materie de defrișări ale pădurilor, dar și în materie de demagogie. La început de mandat, proaspătul ministru a promis că operaționalizează SUMAL în luna iunie. Știa atunci că luna iunie nu îl va prinde la minister, că va candida la alegerile locale programate pentru luna iunie 2020. Nu l-a durut gura să promită, că doar putea da vina pe următorul ministru dacă nu se făcea sistemul.

Pandemia i-a dat planurile peste cap. Alegerile s-au amânat pentru septembrie. A trebuit să găsească o nouă scuză și să amâne iar operaționalizarea sistemului până va fi alt ministru, până după alegerile locale. Este atât de clar, de evident că nu se luptă cu hoții de lemne, ci mai degrabă este, cu drujba în mână, alături de ei”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași și al PSD Iași.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ