“126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor. Am decis astăzi să prelungim perioada de solicitare a suspendării până la 15 iunie 2020. În timp ce PSD-ul ameninţă cu moţiune de cenzură şi aruncarea României în haos, noi facem lucruri fantastice pentru români!”, a scris Cîţu pe pagina sa de Facebook.,,Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului”, a mai explicat ministrul Finanțelor.Până acum, puteau beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv până la jumătatea lunii mai. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme. 

Citeste si   Marian Oprișan, pieton pentru 3 luni! Magistrații buzoieni l-au lăsat fără permis 
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ