Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru: ”Numărul profesorilor din sistemul preuniversitar este îngrijorător”

0
Share

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru a afirmat, miercuri, că numărul profesorilor din învăţământul preuniversitar, aflat în continuă scădere, ridică semne de îngrijorare. Meseria nu îi mai atrage pe tineri din cauza nivelului scăzut al salarizării, dar şi a altor probleme.

“În momentul de faţă sunt semnale absolut îngrijorătoare cu privire la numărul în continuă scădere al profesorilor în sistemul de învăţământ românesc preuniversitar. De asemenea, de multe ori, din cauza nivelului salarizării, din cauza dificultăţilor de foarte multe feluri, meseria nu mai este deloc atrăgătoare. Reprezintă o provocare pentru cei mai mulţi absolvenţi ai universităţilor. Pariul pe care îl punem astăzi pe educaţie este extrem de ridicat”, a afirmat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, participant la un eveniment găzduit de Coaliţia pentru Educaţie.

Daniela Veşoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie, a spus, de asemenea că pregătirea pentru o carieră în sistemul educațional ar trebui să însemne, nu doar practică, ci şi învăţare teoretică şi că, de multe ori, profesorii sunt nevoiți să utilizeze materiale auxiliare în timpul orelor de curs, deoarece nu au fost învăţaţi să personalizeze sistemul de predare.

“Pregătirea pentru cariera didactică ar trebui să însemne un raport egal între practică şi învăţare teoretică. Nu avem specialişti în didactică. Avem puţini practicieni şi teoreticieni în şcolile de profesori şi atunci profesorii ies nepregătiţi. Se ascund în spatele opţionalelor şi auxiliarelor şi documentelor pe care le găsesc pe internet şi pe care le folosesc la ore, pentru că ei nu au fost învăţaţi să găsească un design teoretic”, a susținut Daniela Veşoianu

Concluziile raportului Coaliției arată că viitoarele programe de pregătire a cadrelor din învățământ ar trebui să cuprindă o serie de stagii de practică în şcoli, dar și pregătiri specializate conform cu vârstele elevilor cărora le va preda profesorul. Pregătirea profesorilor trebuie să fie susținută din bugetul de stat, mai arată raportul.

 

Sursa: stiridinlume


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ