Share

Înainte de toate, Miron Mitrea a arătat că trăim din împrumuturi și ne-am împrumutat în ultimul an cât în primii 20 de după 1989, iar exercițiul datoriei publice diminuează bugetul pentru investiții prin plata dobânzii la împrumuturile contractate, scrie realitateadinpsd.net

Rezultatul va fi un nivel scăzut al investițiilor, extrem de scăzute în timpul ultimelor 3 guvernări PSD, dar și în perioada Guvernului liberal din motive obiective.

“Producția industrială a scăzut în primele nouă luni ale anului atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată, cu 12, 1, respectiv 12,8%, anunță Institutul Național de Statistică astăzi. În schimb, e adevărat, în luna septembrie față de luna august, producția industrială, în special industria prelucrătoare, a crescut cu 18,7%, totdeauna crește în septembrie față de august, când sunt concediile. M-aș bucura ca ceea ce spune domnul Cîțu să fie adevărat, dar ori domnul Cîțu nu citește datele INS-ului, citește alte date, ori INS-ul trebuie desființat că ne spune prostii. Acum, eu aș merge pe mâna INS, lăsând la o parte gluma. De asemenea, vine ministrul Muncii și ne spune că avem cu 15000 de angajări mai mult când, tot astăzi, în ședința de guvern se va adopta plata șomajului tehnic pentru 700000 de oameni. S-a venit cu măsuri foarte bune pentru cei afectați de criza sanitară, dar nu știu cum poți spune ca piața muncii e în creștere”, a demontat Miron Mitrea în direct anunțurile triumfaliste ale guvernului. 

Citeste si   Primăria municipiului Galați își suspendă activitatea cu publicul în urma unui focar de Covid-19

În plus, consultantul politic a arătat ca veniturile din TVA au scăzut cu 40 de miliarde de lei anul acesta față de 2019, ceea ce reflectă scăderea consumului. Evoluție evidentă pentru toată lumea într-un an în care nu prea am mers în concediu, nu prea am stat prin magazine etc.

“Dacă as fi politician activ aș spune adevărul”, a avertizat Miron Mitrea, avertisment care vrea sa atragă atenția că prezentarea “reușitelor” creează așteptări mari și, ulterior, dezamăgire sau revoltă.

Citeste si   Iohannis: La 1 Decembrie, ceremonia de la Arcul de Triumf va fi una extrem de restrânsă, fără paradă și fără public

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ