Share

Mirabela Cristian, o prahoveancă în vârstă de 27 de ani, a fost găsită decedată pe un câmp de lângă autostrada A2, trupul fetei fiind dezbrăcat complet.

Moarte învăluită în mister pentru o tânără pde 27 de ani, din Telega, județul Prahova. Aceasta a fost găsită în luna octombrie decedată pe un câmp din apropierea autostrăzii A2, în județul Călărași, notează ziarulincomod.ro.

„În urmă cu 2 săptămâni am aflat că o fostă colegă de liceu (fată – 27 ani) a murit. După mai multe discuții cu foștii colegi, am fost informat că Poliția a declarat că a fost găsită moartă de hipotermie, înecată într-un lac din jud. Călărași (ea locuia în Telega – jud. Prahova), fără haine pe ea.

La autopsie a reieșit că n-a consumat alcool sau droguri. Părinții sunt distruși, era singurul copil. Vă rog să ne ajutați, poate Poliția o să facă o anchetă serioasă. V-am trimis așa târziu acest mesaj pentru că am primit o recomandare. Am trimis acest mesaj la 3 televiziuni și nici una n-a fost interesată de acest subiect, vă rugăm să îi ajutați pe părinți să se facă dreptate”, este mesajul primit pe adresa redacției sursei citate, de la un o persoană care o știa pe Mirabela.

Tânăra se întorsese de puțin timp în țară, după ce până de curând a locuit în Danemarca, cu fostul iubit. Întoarsă în Telega, potrivit fostului coleg de clasă care a discutat cu mai mulți apropiați ai fetei, s-ar fi împrietenit cu mai multe prostituate pe care încerca să le convingă să renunțe la „meseria” respectivă.

Cu câteva zile înainte de a fi găsită decedată, tânăra și-ar fi sunat părinții de pe un număr care nu-i aparținea, iar ultima sa postare de pe Facebook este un atac la adresa unei alte femei, pe care o înjură și căreia îi spune că este falsă și îi reproșează că este ipocrită și că i-a adus greutăți.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Călărași spun că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, care este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași. Aceștia au mai declarat că trupul Mirabelei nu a fost găsit în lac, cum s-a înțeles inițial, ci pe un câmp, dar că nu sunt suspiciuni de omor în cauză, nefiind indicii de moarte violentă.

Reporterii ziarului Incomod a luat legătura cu tatăl Mirabelei, care ne-a povestit că știa că fiica sa a plecat pe data de 9 octombrie la București, la un concert al artistului Dilimanjaro. Prieteni de-ai fetei spun că acesta ar fi fost de fapt iubitul Mirabelei.

Tatăl tinerei mai spune că pe data de 11 Mirabela l-a sunat de pe un număr străin și i-a spus că este bine, dar n-au apucat să vorbească decât 45 de secunde. Șase zile mai târziu, pe 17 octombrie, polițiștii din Telega l-au anunțat că unica sa fiică a fost găsită moartă, cu trupul dezbrăcat, lângă autostradă.

Omul nu își explică cum a ajuns fiica sa în județul Călărași și spune că anchetatorii i-au mai zis că în sângele fetei au fost depistate droguri, dar el știe că fiica sa nu obișnuia să consume astfel de substanțe.

”Ea a plecat la București, noi nu știm cum a ajuns la Călărași. Ea abia venise din Danemarca de două săptămâni. Eu am sunat-o mereu, de câte ori o sunam telefonul suna ca și cum ar fi închis. După aceea, pe data de 11 octombrie m-a sunat ea de pe un telefon străin, m-a întrebat ce fac, eram la serviciu, m-a întrebat ce fac pisicile, dar n-am apucat să o întreb al cui e telefonul de pe care mă sună.

Am vorbit cam 45 de secunde, după care mi-a închis, după am aflat că era un telefon de la cineva de pe stradă. Seara am ajuns acasă, i-am spus soției că m-a sunat Mirabela și că mi-a zis că e bine și că se întoarce acasă, dar nu mi-a spus când. Nu i-au găsit buletin, telefon, nimic, i-au găsit doar un card și așa au identificat-o și au trimis datele la Telega, iar cei de acolo au venit și ne-au anunțat.

Pe 19 am adus-o de acolo, pe 21 am îngropat-o. Era o fată foarte liniștită, nu avea probleme, deși în certificatul medico-legal scrie că a murit de hipotermie, stop cardio-respirator acut și că i s-au găsit substanțe în corp, dar nu cauzatoare de moarte. Nu știu ce substanțe, droguri ceva…

Nu lua așa ceva, doar a stat la mine în casă, Mirabela nu lua așa ceva. Hainele i le-au găsit la 800 de metri de ea și mi-au spus că a văzut-o un tractorist care a sunat la Poliția Locală de acolo, ei s-au dus, dar ea poate s-a pitit că nu au găsit-o, iar apoi a vrut să urce într-un tren și mecanicul a văzut-o, într-un marfar. Acolo nu a putut să urce, iar mecanicul a sunat la 112. Până au plecat să o caute s-a înnoptat, au stagnat căutările și dimineața când le-au reluat au găsit-o moartă”, a povestit tatăl fetei.

Prietenii fetei au încercat să ia legătura cu artistul Dilimanjaro pentru a vedea dacă acesta poate oferi mai multe detalii despre moartea Mirabelei, însă, nici artistul a putut face lumină în acest caz, spunând doar că a auzit că a murit, dar că nu a crezut acest lucru.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ