Share

Au fost achiziționate echipamente și consumabile medicale pentru spitale

Organizațiile non-guvernamentale din Iași nu au rămas indiferente la nevoile cetățenilor încercați de COVID-19. Din dorința de a da o mână de ajutor sistemului pentru a face față efectelor medicale și sociale declanșate de epidemia de coronavirus Fundația Comunitară Iași s-a implicat în o serie de evenimente sociale.

Membrii fundației au venit în ajutorul spitalelor cu resurse pentru achiziția de echipamente și consumabile medicale

De asemenea au oferit suport psihologic și asistență umanitară vârstnicilor și persoanelor izolate. În ultimile săptămâni, dar mai ales în ultimile zile, organizații neguvernamentale, grupuri civice și oameni de afaceri din întreaga țară au pornit inițiative pentru a da o mână de ajutor.

Reprezentanții acestor instituții sunt de părere că cât mai multe personae se implică cu atât efectele negative resimțite vor fi mai mici. Pe lângă nevoile medicale, apare deja o nevoie socială care va fi din ce în ce mai semnificativă în perioda următoare, generată de izolarea la domiciliu, îndeosebi a persoanelor vulnerabile și a vârstnicilor, care au nevoie de alimente, medicamente, produse de igienă sau îngrijiri.

Citeste si   Vești bune pentru locuitorii Comunei UNGHENI! Vor fi reabilitați 6,4 km din DJ249A, Mânzătești – Ungheni

La acest moment nevoile cele mai mari sunt cele medicale: materiale de protecție, dezinfectanți, aparatură medicală, cadre medicale, voluntari,  pentru ca sistemul sanitar să facă față unui număr în creștere de infectări, iar provocarea cea mai mare este dificultatea în a identifica stocuri și a compensa creșterile de preț.

Pe lângă nevoile medicale, apare deja o nevoie socială care va fi din ce în ce mai semnificativă în perioda următoare, generată de izolarea la domiciliu, îndeosebi a persoanelor vulnerabile și a vârstnicilor, care au nevoie de alimente, medicamente, produse de igienă sau îngrijiri.

Citeste si   ANTIBIOTICE a pătruns pe piețele din SUA și Marea Britanie cu noi MEDICAMENTE asociate Covid-19

Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al orașului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona

Sub umbrela Comisiei ONG Iași și FONSS, organizațiile neguvernamentale din Iași lucrează alături de Instituția Prefectului Județului Iași pentru a contribui la ameliorarea situației generate de noul virus gripal. La acest moment Centrul de Urgențe Sociale preia solicitările care vin dispre comunitate și le distribuie către organizații neguvernamentale care le pot acoperi (masă, consiliere, informare, sprijin).

Solidaritate în momente critice

Pentru a acoperi o nevoile medicale și sociale în creștere, Fundația Comunitară Iași, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Asociația CIVICA și FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, organizații membre a Comisiei ONG lansează Fondul de urgență pentru comunitate și îndeamnă reprezentanți ai sectorului de afaceri local și persoane fizice, la solidaritate în aceste momente critice.

Citeste si   Începe ADMITEREA fără TAXĂ la facultățile din cadrul USAMV IAȘI

Contactați de către reporterii Ziarului Bună Dimineața Iași, reprezentanții Fundației Comunitare Iași, au declarat:

Noi am creat un fond de urgență, prin care în cea mai mare parte am achiziționat echipamente de protecție, aparatură medicală, dezinfectanți, pentru spitalele din Iași, pentru aeroport. Aceasta a fost cea mai mare parte a activității din cadrul fondului de urgență, vorbim de aproximativ 100.000 de euro.

O componentă mai mică, mai recentă, am oferit sprijin pentru personae care provin din categorii defavorizate. Am achiziționat alimente, produse de igienă, la fel câteva echipamente de protecție. Aici vobim în principiu de aproximativ 10.000 de euro”.

Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al orașului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ