Share

Continuă demersurile necesare introducerii de către Compania de Transport Public (CTP) a abonamentului unic, un mijloc de taxare pe mijloacele de transport în comun mult mai eficient şi mai uşor de utilizat de către pasageri.

„Vrem să aducem facilităţi în ceea ce priveşte abonamentul, astfel încât un număr tot mai mare de călători să-l folosească, cu această ocazie având şi noi predictibilitate asupra veniturilor şi bugetării sistemului public de transport”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Abonamentul unic va fi valabil pe toate liniile de transport în comun în anumite perioade de timp. Practic, un pasager care achiziţionează un abonament unic va putea circula pe orice traseu, folosind orice mijloc de transport în comun.

Citeste si   VIDEO l Cea mai bogată comună din ROMÂNIA nu se dezminte! Primarul Dan NIȚĂ asigură dezvoltarea accelerată a localității MIROSLAVA și în anii următori

Abonamentele unice vor putea fi eliberate pentru 30 de zile, la un preţ de 75 de lei, pentru 14 zile, contra sumei de 43 de lei, sau pentru 7 zile, caz în care vor costa 25 de lei. Elevii şi studenţii vor beneficia în continuare de reducere de 50%, la fel ca pensionarii și alte categorii sociale.

Citeste si   Iată CUM BLOCHEAZĂ directorul Virgil BABÂI dezvoltarea comunei DOBROVĂȚ!? S-au obținut 28 din cele 29 de AVIZE

Odată cu abonamentul unic, CTP propune şi alternativa eliberării biletelor cu una sau două călătorii, valabile 90 de minute din momentul validării, la un preţ de 2 lei, respectiv 4 lei, precum şi a biletelor cu o valabilitate de 24 de ore. Acestea din urmă pot fi utilizate pe toate traseele şi pe orice mijloc de transport, fiind în fapt un abonament unic valabil pe o zi şi care costă 8 lei. Şi în cazul acestor bilete se aplică reducerea de 50% pentru elevi şi studenţi.

Citeste si   La UAIC va fi CONSTRUIT un nou cămin STUDENȚESC

O altă noutate majoră este introducerea abonamentului sau tichetului turistic, valabil timp de trei zile, în valoare de 20 de lei.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ