Share

 

Baza de date a ministerului va fi interconectată cu Compania Naţională “Imprimeria Naţională” – SA (CNIN-SA), care va tipări actele de studii completate cu datele absolvenţilor, inclusiv cu fotografia candidatului, a transmis vineri Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Prin interconectarea bazei de date cu Imprimeria vor fi tipărite actele de studii aferente examenului de Bacalaureat, certificărilor profesionale, precum şi actele aferente examenului naţional de definitivare în învăţământ. Mai mult decât atât, prin crearea acestui mecanism, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va avea o evidenţă informatizată a actelor de studii la nivel central.

Citeste si   Angajaţii din asistenţa socială şi protecţia copilului își vor primi salariile pe octombrie din Fondul de rezervă al Guvernului – VIDEO

„În 2016, când eram secretar de stat în Ministerul Educaţiei, am realizat o analiză privind interconectarea bazei de date cu Imprimeria Naţională pentru tipărirea unor diplome de Bacalaureat, analiză finalizată cu tipărirea diplomelor de Bacalaureat de către CNIN-SA cu datele absolvenţilor preluate din baza de date a platformei informatice SIIIR. Din păcate, următoarele guverne nu au considerat o prioritate în a avea o evidenţă centralizată a actelor de studii şi au abandonat iniţiativa”, a declarat ministrul Monica Anisie, potrivit comunicatului de presă.

Citeste si   Ajutorul de stat pentru HoReCa: 20% din pierderile din acest an. Când va deveni programul operațional

Iniţiativa se înscrie în demersurile pentru debirocratizarea sistemului și eficientizarea activității unităţilor de învăţământ preuniversitar, mai precizează MEC.

Măsura vine și după scandalul plagiatelor tezelor de doctorat susținute la Academia de Poliție. Ministrul Educației, Monica Anisie, a retras în urmă cu trei săptămâni acreditarea celor două școli doctorale, de Drept și Ordine Publică, de la Academie. 

Citește și Ministerul Educaţiei retrage acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

Citeste si   Valabilitatea voucherelor de vacanță, prelungită de Executiv. Află până când vor fi valabile acestea

Ulterior, Monica Anisie a anunțat că va monitoriza Academia de Poliție și a cerut și Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) evaluarea tuturor celor 800 de teze realizate pentru a verifica dacă sunt plagiate sau nu.

Citește și Am solicitat CNATDCU evaluarea celor peste 800 de teze de doctorat de la Academia de Poliție pentru a vedea dacă sunt sau nu plagiate


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ