Share

Municipalitatea ieșeană va construi o platformă de topire a zăpezii, o premieră pentru țara noastră. Anunțul a fost făcut de către primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă.

„Vreau să construim la Iași prima platformă de topire a zăpezii. Ar fi un element de noutate la nivel național. Avem nevoie de o sursă de căldură, pe care o putem lua dintr-o magistrală de termoficare. În apropierea magistralei vom construi o platformă de dezgheț, care va fi într-o cuvă izolată, încălzită. Zăpada și gheața care se vor topi vor fi preluate într-un element de rigolă și descărcate, după filtrare, în rețeaua publică de canalizare. Cuva va avea un filtru pentru grăsimi și pentru nisip, iar la urmă ea va putea fi spălată.

E o soluție ecologică. Uleiurile decantate pot fi recuperate, astfel pânza freatică să nu mai fie infestată. Fiecare platformă va avea 1.000 – 1.500 de metri pătrați. Când nu va fi nevoie de ea, va funcționa ca parcare. Prognozăm că vom construi astfel de platforme acolo unde avem magistrale, adică în Dacia, Alexandru cel Bun, Păcurari, Canta și Tudor Vladimirescu. Economiile ar fi de câteva miliarde de lei vechi, numai din transportul zăpezii. Tema de proiect am făcut-o eu, proiectanții o vor transforma în cifre”, a declarat Mihai Chirica.

Acesta a făcut și un scurt bilanț al intervențiilor de deszăpezire făcute de municipalitate de la începutul anului.

„Am avut o perioadă dificilă, cu o succesiune de coduri galbene și portocalii de ninsori abundente, viscol și ger. Comandamentul de Iarnă al Municipiului a funcționat nonstop. Am dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordine mobilizare maximă și să acționeze cu toate utilajele și resursele umane disponibile.

Am ținut legătura în permanență cu toate direcțiile și societățile. În ciuda vremii severe, cred că putem trage concluzia că orașul a fost funcțional și că nu am avut probleme deosebite. Circulația rutieră a fost asigurată, în condițiile dificile date, pe arterele principale, iar treptat am reușit să intervenim și în cartiere. În primele zile ne-am concentrat în special pe asigurarea circulației pe arterele principale, iar în ultimele zile, în special de joia trecută, când ninsorile s-au mai oprit, pe transportul zăpezii în zona C. A. Rosetti și în zona fostului hipodrom din CUG”, a declarat Mihai Chirica.

Conform reprezentanților municipalității, o atenție deosebită a fost acordată situației unităților de învățământ.

„Mulțumesc reprezentanților Citadin SA pentru mobilizare. Nu sunt la fel de mulțumit în legătură cu activitatea de deszăpezire a trotuarelor. La Salubris SA este însă o situație specială, iar micile probleme vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil. De când a început vremea severă, în urmă cu zece zile, am făcut constant apel la cetățeni, la asociațiile de proprietari și la agenții economici să respecte prevederile hotărârii Consiliului Local privind obligativitatea curățării trotuarelor de zăpadă și gheață.

Cu toate acestea, nu toți ieșenii au înțeles că depinde și de ei să contribuie la buna funcționare a orașului. De aceea, în primele două săptămâni ale anului 2017, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 28 de procese verbale de contravenţie și au emis 92 de somaţii care au vizat curăţarea zăpezii şi gheţii de pe trotuarele din faţa spaţiilor comerciale deţinute de agenţi economici și imobilelor administrate de asociaţiile de proprietari. Vreau să îi felicit și să le mulțumesc public tuturor ieșenilor care s-au implicat și care au deszăpezit trotuarele și tuturor voluntarilor care au muncit, voluntar, pe diverse spații publice”, a mai spus edilul.

În perioada 7 – 15 ianuarie, s-a adunat, încărcat și transport o cantitate totală de 19.164 de metri cubi de zăpadă, adică aproape 1.000 de autobasculante. În stocuri mai sunt 1.717 tone de sare, 41 de tone de clorură de calciu, 240 de tone de materiale antiderapante și 2.400 de tone de nisip.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ