Lotul olimpic de fizică al României a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Fizică

Olimpiada s-a desfășurat la Lisabona, în perioada 21-29 iulie, și au participat elevi din 90 de țări.

Potrivit Ministerului Educației, Petru Cotruț, elev al Liceului Internaţional de Informatică din București, a câștigat o medalie de aur, repetând performanța de anul trecut.
Sabina Drăgoi și Ștefan Dolteanu, colegii săi de la Liceul Internaţional de Informatică din București, au fost medaliați cu argint, în timp ce Cosmin Andrei (Liceul Internaţional de Informatică din București) și Răzvan-Mihai Ursu (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța) au intrat în posesia medaliilor de bronz.

LĂSAȚI UN MESAJ