Share

O elevă în vârstă de 13 ani a Școlii nr.5 din Roman a fost înjunghiată în burtă de o colegă. Totul s-a petrecut ieri (21 decembrie, în jurul orei 12:00, atunci când elevii se aflau în pauză.

Din primele informații, ar fi vorba de două fete (una de clasa a 7-a și una de clasa a 8-a). Cele două eleve s-au certat, iar una dintre ele a scos un obiect ascuțit și a înjunghiat-o pe cealaltă în zona abdominală.

Citeste si   Neamţ: Bărbat găsit inconştient în beciul casei din cauza dioxidului de carbon emanat de vinul aflat în fierbere

Victima, care sângera destul de puternic, a fost preluată de la școală de o ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Roman, unde medicii de gardă au decis să o ducă în sala de operatii, pentru investigarea amănuntită a leziunii. Conform comunicatului SAJ Neamț, diagnosticul a fost: „plagă penetrantă înţepată zona abdominală prin agresiune

Citeste si   Neamţ: Bărbat găsit inconştient în beciul casei din cauza dioxidului de carbon emanat de vinul aflat în fierbere

Poliția a fost sesizată ieri, de o agresiune ce a avut loc la o școală din Roman. În urma cercetărilor desfășurate de polițiști s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

„Este un incident nefericit, care a pornit de la o joacă între două fetițe. Cazul este monitorizat de noi. Ne-am asigurat că totul este în regulă în ceea ce privește starea de sănătate a celor două adolescente. Am rugat conducerea școlii să ia măsuri, mai ales în această perioadă, pentru a se evita astfel de incidente în rândul elevelor”, a precizat Viorel Stan, șeful ISJ Neamț, după cum relatează roman24.ro.

Citeste si   Neamţ: Bărbat găsit inconştient în beciul casei din cauza dioxidului de carbon emanat de vinul aflat în fierbere

Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ