Share

”La spitalul din Reșița a fost un management defectuos, neacordare de asistență medicală – dacă mă întrebați pe mine. Ieri am și trimis o inspecție de stat care a făcut evaluări și a și dat amenzi în valoare de 18.400 de lei. Astăzi se află acolo Corpul de control al ministrului. Spitalul este în subordinea Consiliului Județean. Noi, după evalurea Corpului de control, vom face propunerile pentru Consiliul Județean”, a precizat ministrul Sănătății.

Tătaru a reiterat necesitatea reformării sistemului, astfel încât activitatea medicală din spitale să nu mai fie în subordinea Consiliilor Județene, ci în cea a ministerului. 

Citeste si   Premierul Florin Cîțu, despre întârzierile în livrarea vaccinului: ”Nu vom precupeţi niciun efort pentru a ne vaccina cât mai repede. Să-i vaccinăm pe toţi românii”

”A fost un an pandemic, a fost un an în care în timpul acestei lupte am precizat de nenumărate ori că avem un sistem pe care l-am văzut dezgolit în acest moment. Este un sistem vechi, de 30 de ani. Propunerea mea și proiectele mele sunt de reformă în sistemul medical. În condițiile în care nu putem, ca minister, o coordonare a activității medicale, nu vom putea să ne implicăm prea mult nici în tot ce înseamnă managementul local. De aceea, proiectul de reformă include inclusiv trecerea coordonării activității medicale la ministerul Sănătății, pentru a putea gestiona activitatea medicală. Tot ce înseamnă ordonator de credit, subordonare, rămân sub Consiliile Județene sau locale pentru a-și putea gestiona fiecare comunitate un spital, dar coordonarea activității medicale va trebui să revină la ministerul Sănătății. 

Citeste si   Fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat anti-Covid la Spitalul Militar

După cum știți, noi de acum patru săptămâni facem evaluări cu inspecțiile de stat în secțiile de Terapie Intensivă, extinse apoi, după tragedia de la Piatra Neamț, cu echipă completă de la ISU și cei de la ANMDMR. În perioada următoare vom avea evaluări și în secțiile de Boli Infecțioase”, a mai anunțat Tătaru.

Citeste si   Premierul Florin Cîțu, despre întârzierile în livrarea vaccinului: ”Nu vom precupeţi niciun efort pentru a ne vaccina cât mai repede. Să-i vaccinăm pe toţi românii”

Citește și: ”Directorul Spitalului Județean Reșița, demis după apariția imaginilor cu pacienți ținuți în condiții înfiorătoare. Ministrul Sănătății a cerut control de urgență”


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ