Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale aduce la cunoștința contribuabililor termenului de plată a celei de-a doua tranșe din anul 2019 pentru principalele impozite și taxe locale 

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (DGEFPL), aduce la cunoștința contribuabililor (persoane fizice și persoane juridice) că scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe din anul 2019 pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc.) este pe data de 30 septembrie 2019.

Așa cum prevede legislația în vigoare, neplata până la scadență a impozitelor și taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, și obligă organul fiscal la declanșarea executării silite, urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.).

Plata impozitelor se poate efectua în numerar sau cu cardul la sediul DGEFPL şi la centrele de cartier, electronic, fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online (ghiseul.ro), fie de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi (meniul Taxe Online) şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580.

Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi și pot fi vizualizate accesând adresa http://www.primaria-iasi.ro/portal-primaria-municipiului-iasi/documente-economice/7992/acte-de-interes-public.

Redăm, mai jos, conturile de trezorerie ăn care se încasează principalele impozite și taxe locale:

– RO77TREZ4062107020101XXX Impozit pe clădiri persoane fizice;

– RO24TREZ4062107020201XXX Impozit pe terenuri persoane fizice;

– RO96TREZ4062116020201XXX Impozit pe mijloacele de transport persoane fizice;

– RO27TREZ4062107020102XXX Impozit și taxă pe clădiri persoane juridice;

– RO71TREZ4062107020202XXX Impozit și taxă pe terenuri persoane juridice;

– RO46TREZ4062116020202XXX Impozit pe mijloace de transport persoane juridice.

Încasările în numerar sau cu cardul la sediul DGEFPL se efectuează atât la casieriile de la sediul central din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11-15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Municipiului Iași, cât și la centrele de cartier situate în municipiul Iași, astfel:

– Tătărași, str. Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310 (centru de cartier);

– Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, telefon 0232.227.517 (centru de cartier);

– Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787 (centru de cartier);

– Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160 (centru de cartier);

– Frumoasa, bd. Poitiers nr. 22-26, telefon 0232.223.031 (centru de cartier);

– Ghişeul din clădirea situată în şos. Naţională nr. 43, telefon 0232.264.246.

Programul de lucru este zilnic între orele 8.30 – 16.30, cu excepţia zilei de joi, când programul este în intervalul orar  8.30 – 18:30.

LĂSAȚI UN MESAJ