Share

Fostul Primar al Iașului, Gheorghe Nichita, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a primit o mită de 4 milioane RON legată de proiectul de semaforizare inteligentă.

„Din punct de vedere legal, până la o sentință definitivă, amândoi beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar din punct de vedere al moralei, Gheorghe Nichita și Maricel Popa trebuie să facă singuri un pas în spate, să își rezolve problemele cu justiția mai întâi”, a declarat Romeo Vatră, consilier județean PNL Iași.

 

Citeste si   PREZENȚĂ de 37,28% la VOT în județul IAȘI! Câți alegători au ieșit la VOT în localitățile ieșene?

„Procesul acesta este un proces pe care ieșenii îl așteaptă de mult timp pentru că e legat de  de activitatea fostului primar al Municipiului Iași.

De aici decurge întregul interes. Din acest moment mai există o fază de așteptare, posibilitatea introducerii unui recurs. 

Domnul Maricel Popa știa care e statutul lui Gheorghe Nichita și este vinovat moral în fața ieșenilor, mai ales că nici domnia sa nu are o situație juridică dintre cele mai dorite. Un gest de onoare ar fi acela de retragere din funcțiile pe care le ocupă”, a declarat pentru „Ziarul Bună Dimineața Iași” Liviu Brătescu, PRIM Vicepreședinte al PNL Iași.

Din punctul de vedere al Consiliului Județean vă pot spune că la domnul Gheorghe Nichita nu este o anchetă definitorie și are dreptul la recurs și bănuiesc că îl și va face. Noi suntem obligați să respectăm prezumția de nevinovăție până la apariția unei decizii a Instanței Executorii.

Președintele CJ își rezervă dreptul de a-și demonstra nevinovăția în fața organelor de cercetare penală, a declarat pentru ziarul „BunăDimineațaIași”, Eliza Chirica, Purtătorul de Cuvânt al Consiliului Județean Iași.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ