Share

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” intră în circuitul Nopții Muzeelor, eveniment cu tradiție, ajuns la a 13-a ediție.

Sâmbătă, pe 20 mai, ieșenii vor putea vizita Muzeul Institutul de Anatomie al UMF Iași (Strada Universității, nr. 16, Iași), care adăpostește o colecție remarcabilă de piese anatomice cu valoare istorică, dovada a continuității cercetării și educației în domeniul medical ieșean. Muzeul va fi deschis între orele 18.00 – 23.30.

În muzeu se pot admira, pe lângă o foarte bogată colecție de piese anatomice și tabloul semnat de Coquelet Mereau, din 1895, înfățișându-l pe profesorul Sappey examinându-și discipolul – Aristide Peride – care susținea proba practică de anatomie. O altă piesă extraordinară a Muzeului de Anatomie este Ecorșeul sculptorului român Constantin Brâncuși, făcut sub îndrumarea prof. Dimitrie Gerota, dăruit Facultății de Medicină din Iași în 1902 și restaurat de artistul plastic ieșean Felix Aftene, în 2012.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte.

În România, 145 de muzee şi organizaţii partenere din 45 de localităţi din întreaga ţară participă la eveniment. La Iași, 25 de muzee, Sinagoga Merarilor Iași, Primăria Iași (palatul Roznovanu) și Serviciul de Stare Civilă își așteaptă vizitatorii cu manifestări speciale, de la recitaluri și expoziții, până la scenete de  teatru și târguri handmade.

Intră AICI pentru a vedea lista și programul muzeelor ieșene care pot fi vizitate gratuit pe 20 mai.

Noaptea Muzeelor 2017 prezintă în premieră Questo – aplicaţia de mobil gratuită prin care cei interesaţi pot accesa #Noaptea Muzeelor2017 ‘într-un mod interactiv şi distractiv’ împreună cu prietenii sau cu cei mici din familie.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ