Share

Ieșenii vor pierde pensiile speciale. Cine pierde și cine câștigă politic?

Data de 28 ianuarie 2020 va rămâne în politica românească un moment de referință, cum puține au fost până acum, când principalii adversari politici, Guvernul (în jurul PNL) și Opoziția (în jurul PSD) s-au pus de acord, în Parlament.

Evident, din interese diferite, dar până la urmă, finalitatea a fost aceeași: cu excepția foștilor militari (inclusiv cei care au lucrat în serviciile secrete), polițiști, angajați din penitenciare, toate categoriile care beneficiau de pensii speciale au pierdut acest drept, în urma votului din Camera Deputaților. Au fost 247 voturi pentru și numai 21 de abțineri.

Județul Iași își are și el ”pensionari speciali”

În anul 2019, 122 de foști magistrați (judecători și procurori) din Județul Iași primeau fiecare, lunar în medie, câte 18 684 lei. În Județul Iași, s-a aflat în plată una din cele mai mari pensii din România, a unui fost magistrat, care încasa lunar câte 33 000 lei brut.

Noua decizie a Parlamentului, îi va afecta pe ieșenii care au fost deputați și senatori, judecători, procurori, cei ce au făcut parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor, funcționari publici cu statut special, funcționari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic și consular al României; membrii Curtii Constituționale, cei ce au făcut parte din personalul aeronautic civil, aleșii locali – primari si viceprimari, președinţi și vicepreşedinți ai Consiliilor Județene.

Citeste si   Ministrul Sănătății, în vizită la Spitalul Fundeni

PNL și PSD, au avut fiecare motivele sale pentru a recurge la acest vot

PNL a făcut din eliminarea pensiilor speciale un motor electoral, care a atras voturi, iar dacă nu dădeau curs acestei măsuri, peneliștii urmau să piardă electoral, la viitoarele alegeri locale și parlamentare, acestea din urmă, fie ele anticipate sau la termen.

Decizia PSD nu are cum să fie una de ”bună credință”. Fie PSD speră ca actul normativ care va fi realizat pe baza votului din 28 ianuarie 2020 să fie contestat la Curtea Constituțională și să fie admisă contestația (doar și foștii judecători ai CCR sunt afectați, iar actualii sperau să aibă și ei pensii speciale).

Fie PSD speră că PNL va eșua cu anticipatele, va crea nemulțumiri (de exemplu amânând dublarea alocațiilor pentru copii și probabil amânând anumite majorări salariale), iar în viitoarea campanie electorală PSD își va motiva primarii și președinții de consilii județene să ”pună osul la treabă”, promițând alte ”pensii speciale”, dacă ar câștiga o majoritate confortabilă în acest an.

Citeste si   VIDEO Cîțu: Majorarea pensiilor cu 40% este un act de agresiune la adresa stabilității României

Totuși, nici pensionarii speciali din MAI nu pot dormi toți  liniștiți

În Ședința de Guvern din 28 ianuarie 2020, Premierul Ludovic Orban a declarat: ”Ar trebui să ne mai uităm un pic şi la vârsta de pensionare şi la cum putem asigura recalcularea pensiilor nesimţite, care au fost obţinute prin umflarea pe suta de metri a veniturilor. Şefimea din MAI, spre exemplu, şi-a tras pensii nesimţite, profitând de o portiţă, şi ne-am trezit cu pensii nesimţite, sfidare la adresa unui om care a muncit o viaţă întreagă. 

Trebuie să studiem foarte bine baza legală şi constituţională. Să nu uităm de analiza comparativă a sistemelor publice de pensii din ţările convenite.

Situația infrastructurii de transport, educaționale, medicale este jalnică și orice întârziere va fi sancționată electoral

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat că amendamentele PSD care vizau ”desfiinţarea rentelor viagere ale sportivilor cu performanţe deosebite la concursuri, olimpiade, îndemnizaţii de merit pentru oameni de cultură”, pe care Premierul Ludovic Orban le considera ”nedrepte” ar fi fost totuși retrase din proiectul de lege supus votului parlamentar de către PNL.

Citeste si   18:00 Klaus Iohannis, primele declarații de la Cotroceni, după votul pentru majorarea pensiilor cu 40%

Nici PNL nu trebuie creditat cu ”bună credință”. Măsura de azi a fost una menită să ”ia ochii” lumii, de la multe greutăți care vor veni. Deficitul bugetar nu este și nu va putea rămâne la 3% în acest an. Deja electoratul vrea minuni ”peste noapte” și PNL, ca motor al Guvernului nu poate face totul singur.

În plus, PNL a mai reușit să dea o lovitură și USR, principal adversar al PNL, care milita pentru Justiție (pentru independența politică a magistraților, dar fără a se aduce atingere veniturilor foștilor magistrați), iar USR a votat cu ”strângere de inimă” pentru eliminarea pensiilor speciale ale magistraților, deși mulți magistrați participaseră la protestele lor și le susțineau politica. USR a făcut tot ce a putut să îi includă pe magistrați în categoriile ale căror pensii speciale au rămas, dar fără rezultat.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ