Share

În cursul zilei de astăzi 10 noiembrie a.c., a avut loc o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean Suceava.

Pe ordinea de zi au fost discutate și votate 23 de proiecte

Din 36 de consilieri județeni, prezenți în cadrul ședinței au fost  32.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a cerut celor prezenți în sală să respecte distanța socială și regulile impuse de purtare a măștii de protecție având în vedere perioada grea pe care o traversăm.

Ordinea de zi a fost deschisă cu proiectul de hotărâre privind desemnarea unui vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și a unui număr de 3 consilieri județeni care să facă parte din Comitetul de organizare al Autorității Teritoriale de Ordine Publică a județului Suceava.

Clipul video cu ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava poate fi vizionat AICI.

Un alt proiect dezbătut în cadrul ședinței de consiliu a fost desemnarea reprezentanților din partea Consiliului Județean Suceava în Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar la unitățile din învățământul special de interes județean.

 

 

 

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ