Complexul Muzeal Național „Moldova” și Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu „Flori de ie” vă invită vineri, 20 ianuarie, de la ora 18.00, la o prezentare inedită a iei românești, care va avea loc la Palatul Culturii, în Sala Voievozilor. Evenimentul este organizat în preajma aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, împlinită pe 24 ianuarie 1859.

După numeroase prezentări de succes, realizate în anii trecuți în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi sau Shanghai, „Flori de ie” – unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri naționale, ce promovează tradiția, arta și valorile românești în lume – începe anul 2017 adăugând o primă filă de poveste de la Iași.

Evenimentul are ca scop promovarea portului tradițional românesc, prin expunerea unor costume populare din colecția „Flori de ie”, în cadrul unei prezentări unice de ii românești. Prezentarea va fi realizată în parteneriat cu Brândușa Bordeianu, make-up artist.

Colecția „Flori de ie” cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, modele unicat, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Motivele tradiționale provin din toate regiunile țării și fiecare piesă vine alături de propria-i poveste.

LĂSAȚI UN MESAJ