Share

“Își imaginează cineva că, în an electoral, dacă noi am fi avut banii aceștia și am fi putut, n-am fi dublat alocațiile?! Am făcut maximum posibil, am decis să respectăm spiritul legii, să se dubleze pensiile, dar am etapizat,” a afirmat șeful Guvernului.

În acest context, Orban a acuzat din nou PSD că, printr-un “populism deșănțat” vine cu propuneri care nu țin cont de realitatea economică nefavorabilă nu numai din România, ci în întreaga lume. 

“În plină pandemie, în contracții dramatice ale Produsului Intern Brut, în condițile unor reduceri dramatice ale veniturilor la bugetul de stat, la bugetul de pensii, la bugetul de sănătate, eu nu știu vreo țară în care să se întâmple așa ceva (majorări ale pensiilor și indemnizațiilor – N.R.). (…) Faptul că agențiile de rating nu ne-au retrogradat s-a datorat nu numai credibilității președintelui Iohanns, ci și guvernului și politicilor economice care au dat încredere companiilor străine, mediului financiar internațional, inclusiv altor țări. Noi nu am fost retrogradați tocmai pentru că am arătat o anumită prudență în generarea de noi cheltuieli publice,” a precizat Orban, în direct la “Legile Puterii” de la Realitatea Plus.

Premierul a afirmat că tocmai acest echilibru fragil este amenințat de acțiunile populiste ale PSD, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi exact cei cărora social-democrații le spun că guvernul liberal le vrea răul.

“Dacă vom fi retrogradați, ne vom împrumuta din ce în ce mai greu și din ce în ce mai scump. Și aici nu e vorba numai pentru stat, de guvern, ci de întregul mediul economic, va afecta companiile și capacitatea lor de a face față competiției de pe piața internaționl, asta va afecta negativ capacitatea României de a-și reveni și vom ajunge într-un punct în care nu ne vom mai putea finanța. Degeaba se bucură cineva azi că-i cresc niște venituri, cum e pensia, de exemplu, dacă din cauza asta vom ajunge în situația de a nu mai putea susține nici pensiile, nici salariile, nici investițiile. Putem primi fonduri europene importante, dar asta crește cofinanțarea, avem nevoie de circa 5 miliarde de euro. De unde să au resursele astea, iar dacă nu ai capacitatea de a asigura cofinanțarea nu poți să absorbi fondurile europene,” a afirmar Orban.

“Vom ajunge în situația ca toată lumea să sufere numai pentru că un partdid populist care nu ține cont de nimic, care crede că oamenii n-au cultură economică, care-și imaginează că poate să-i păcălească la nesfârșit pe oameni promițându-le marea cu sarea. își bate joc, efectiv, de România și eu nu pot să accept lucrul ăsta.”

Ludovic Orban a mai afirmat că speră ca, după alegeri, PSD să-și reducă ponderea în Parlament, astfel încât un nou guvern să aibă și sprijin legislativ mai consistent. 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ