Share

Rămas singur pe drum, părăsit de toate organizațiile din județ și de marea majoritate a aleșilor locali, senatorul Stan apelează la postaci necalificați în ideea de a bate câmpii pe probleme extrem de serioase pentru țară. S-a găsit tocmai domnia sa vorbească de funie în casa spânzuratului.

„Ioan Stan nu este în stare nici măcar să urmărească și să înțeleagă știrile la zi, potrivit cărora primul vaccin anti-COVID a fost deja aprobat în Marea Britanie”

Senatorul de Fălticeni încearcă astfel să abată atenția de la faptul că actualul PSD este la fel de toxic pentru români precum cel din perioada 2016 – 2019, când în fuga disperată de a-l scăpa pe infractorul Dragnea de pușcărie au măcelărit sistemul de justiție. Este același PSD care a încercat să se ascundă după o creștere economică mincinoasă, bazată pe consum și pe măriri salariale neacoperite.

Citeste si   Atletism: Florentina Iuşco, Florina Ştefana şi Mihai Pîslaru au reuşit duble în etapa a doua a Campionatului Naţional

Atunci când fosta guvernare PSD a constatat gaura la buget pe care chiar ei au făcut-o „au dat iama” în toate sectoarele economice, devalizând domenii întregi, dar și buzunarele românilor.

După „furtul” a câte 500 de lei, în 2018 și 2019, de la fiecare din cei 5,2 milioane de pensionari, după devalizarea conturilor celor 7 milioane de români beneficiari ai pilonului doi de pensii cu câte 1.100 lei de lei pentru fiecare dintre ei, în 2018 și 2019, după „furtul” banilor din cofinanțările pentru fondurile europene și tăierea investițiilor, același PSD a dat iama și în rezervele statului, golindu-le inclusiv de orice material sanitar de care avea nevoie țara. Astfel, același PSD, de atunci și de acum, a lăsat în mod criminal toată populație a României să fie expusă virusului SARS-CoV-2.

Citeste si   UNIREA de la 24 ianuarie 1859 – aportul MOLDOVENILOR şi bucovinenilor

„Tot Ioan Stan nu a înțeles niciodată și nu înțelege nici acum că românii nu mai pot fi prostiți”

Ioan Stan nu are nici cea mai mică idee cum se face o campanie electorală. Nu a înțeles că metoda de campanie „brevetată” în primăvara lui 2020, când a încercat să folosească tragedia sucevenilor generată de pandemie în interes electoral, nu poate aduce puncte electorale. Mai mult, în loc să facă o dare de seamă asupra activității sale de parlamentar de 20 de ani, care nu a fost de vreun folos județului și nici măcar localității de domiciliu, municipiul Fălticeni, Ioan Stan apelează din nou la argumente care nu au legătură cu așteptările sucevenilor. Ioan Stan încearcă din nou o manipulare pe suferința județului și a țării generată de pandemie.

Citeste si   Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Astra Giurgiu 4-1

Domnule Stan, puteți sta liniștit pentru că sucevenii vor uita foarte ușor de existența dumneavoastră politică, având în vedere rezultatele zero ale activității dumneavoastră parlamentare în beneficiul județului.

Comandat de PNL Suceava. Executat și distribuit de S.C. PRESS GRUP MOLDOVA SRL CUI MF 11200025.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ