Share

În cursul zilei de ieri(16.09.n.r.), președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a fost prezent pe drumul județean Suceava-Dolhasca unde se lucrează la lățirea drumului.

Președintele a declarat că deși a văzut în spațiul public discuții că vine anotimpul rece și nu se vor acoperi acele porțiuni de drum, transmite locuitorilor că lucrările vor fi finalizate la timp.

„Vreau să transmit locuitorilor de aici, dar am văzut că a apărut și în spațiul public o îngrijorare că vine iarna și nu se face umplutura. Se lucrează, se vine în forță dar trebuie

să explic sucevenilor câteva chestiuni.

În primul rând acest drum se lățește la 8 m și 6 m va fi carosabilul de asfalt și 1 metru de o parte 1 metru de altă parte este acostamentul. S-a săpat pe partea aceasta 55 de cm adâncime pentru că se pregătește fundația drumului, iar această fundație este destul de complexă.

Este un strat de 10 cm de durosol, este un fel de beton care absoarbe apa apoi 15 cm este un alt strat de pietriș care se tasează și piatra spartă este ultimul strat, se pregătește patul drumului pentru asfaltare. Sunt mai multe fronturi deschise pe zona aceasta, drumul are 46,7 km, 22 de milioane de euro este investiția pe care o facem noi Consiliul Județean aici la drumul care leagă Suceava de Dolhasca.”

„Fiecare strat care se compactează se duce la un laborator specializat de la Piatra Neamț pentru a testa gradul de compactare”

 

Citeste si   UPDATE GCS: 1.271 de cazuri noi de COVID-19; numărul total de îmbolnăviri - 123.944

Președintele a mai declarat că sunt 6 poduri și 71 de podețe, iar proiectul este construit pe fonduri europene. Important este că drumul se lățește iar capacitatea portantă a drumului crește. Din acest motiv a fost prezent pe drumul județean, pentru a verifica și a grăbi totodată lucrările având în vedere că sezonul rece se apropie. De altfel, constructorul a înțeles și lucrează cu toate forțele pentru acoperirea casetelor.

Citeste si    ACCIDENT rutier în zona „Torino” din BURDUJENI

 

„Încă odată, vreau să fac o precizare pentru că am văzut discuții în spațiul public că va veni iarna și nu se acoperă aceste porțiuni de drum. Nu este adevărat. Ne ținem de

treabă, eu vin destul de des pe aceste șantiere, stau de vorbă cu primarii și ei ridică fel de fel de probleme, dar aici deja au ajuns la forma finală pentru că de aici în colo urmează, binderul adică primul strat de asfalt, dar trebuie să aibă încredere oamenii din zonă și acest drum deservește circa 55 de mii de locuitori, de la Suceava, Liteni, Udești, Dolhasca, Bosanci, localități care vor beneficia de acest drum extrem de important pentru dezvoltarea zonei.

Fiecare strat care se compactează se duce la un laborator specializat de la Piatra Neamț pentru a testa gradul de compactare. Dacă vrem ca acest drum să țină, el are niște norme care trebuie foarte strict respectate „, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Comandat de PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-Organizația Județeană Suceava, cod unic de mandatar financiar 212 000 12.

Citeste si   Surprizele ALEGERILOR LOCALE la SUCEVA au venit din localitățile RĂDĂUȚI și SALCEA

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ