Share

S-au depus cereri pentru o suprafaţă de 184.121,77 hectare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Iași informează că, până în acest moment, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020 au depus cereri de sprijin 17.779 fermieri (dintr-un total de 21.117 fermieri programați), pentru o suprafaţă de 184.121,77 hectare.

Reamintim fermierilor ieșeni că data de 15 iunie 2020 este data limită de depunere, fără penalități, a cererilor unice de plată aferente Campaniei de depunere a Cererilor Unice de Plată 2020, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.89/03.04.2020 privind depunerea on-line a cererilor unice de plată aferente anului 2020. Facem un apel la fermieri, pe această cale, să răspundă la telefon funcționarilor APIA pentru a putea fi finalizată depunerea cererilor.

apia-vine-in-sprijinul-fermierilor-botosaneniÎn cazul fermierilor care nu au depus cerere în campania 2019 sau nu au depus niciodată cerere de sprijin, aceștia trebuie să-și actualizeze datele la registrul agricol de la primăria UAT-ului unde se află terenul și să solicite adeverință conform registrului.

Adeverința împreună cu un cont bancar activ și copie de pe actul de identitate trebuie transmise ulterior prin mijloace electronice la centrul local/centrul județean APIA. Fermierul trebuie și să digitizeze parcelele în aplicația IPA Online în vederea prelucrării cererii.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor ieșeni, personalul APIA Centrul Județean Iași implicat în această campanie a lucrat și în perioada 30.05 – 01.06 și va lucra și în perioadele 06 – 08.06 și 13 – 14.06.

APIA Centrul Județean Iași continuă și activitatea de constatare a pagubelor privind seceta pedologică 

Începând cu data de 15 mai 2020 și până în acest moment, APIA Centrul Județean Iași a eliberat 33 de adeverințe pentru fermieri în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare. Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a respecta în continuare regulile de distanțare socială impuse de pandemia de COVID 19, începând din acest an APIA oferă fermierilor  posibilitatea de a solicita eliberarea adeverinței prin mijloace electronice și transmiterea acesteia online către bănci, fără a fi nevoie de prezenta fizică a fermierului la centrul județean sau la bancă.

În acest sens APIA acordă sprijin prin mijoace auto proprii (11 autoturisme) şi personal pentru formarea a 14 echipe mixte împreună cu DAJ Iași, echipe care lucrează inclusiv în perioada de week-end pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de secetă. Au fost verificate până în acest moment 26.503 ha culturi de toamna dintre care s-au dovedit a fi calamitate 20.100 ha pentru culturi de grâu, rapiță, triticale, orz de toamnă, lucernă, sparcetă, secară.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ