Share

Primăria Municipiului Iași și Compania de Transport Public (CTP) SA fac un nou pas către ridicarea nivelului calității serviciilor de mobilitate urbană din capitala Moldovei

CTP a început deja implementarea proiectului privind afișarea electronică în stații a timpilor de urmărire a mijloacelor de transport public.

Pentru început, au fost montate panouri informative în trei stații de autobuz, în regim de testare, urmând ca rețeaua de monitoare să fie extinsă. Stațiile în care se află aceste dispozitive sunt Piața Independenței (sensul către Fundație), Piața Independenței (Bloc Carmen) și Palatul Culturii (sensul către Elena Doamna). În această săptămână va fi montat un panou și în Târgu Cucu (sensul către Piața Independenței).

Citeste si   Patru unități de ÎNVĂȚĂMÂNT din județul IAȘI au solicitat suspendarea CURSURILOR în modalitatea ”faţă în faţă”

Planul municipalității și al CTP este ca în acest an aproape 50 de stații să fie dotate cu astfel de panouri de informare

„Una dintre prioritățile mandatului meu de primar a fost și rămâne modernizarea transportului public. Doar cu un transport public modern, atractiv și predictibil vom crește nivelul de satisfacție a călătorilor și vom contribui substanțial la combaterea poluării generate de autoturismele proprietate personală. Iată de ce eforturile municipalității ieșene vor continua cu achiziția de mijloace de transport noi și nepoluante și noi facilități de informare și organizare, atât cu fonduri locale, cât și europene”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Citeste si   4.902 cazuri NOI de PERSOANE infectate cu SARS – CoV - 2 la nivelul ROMÂNIEI

„În perioada care urmează vor avea loc acţiunile de montaj, instalare, calibrare și sincronizare a panourilor de informare cu echipamentele montate în autobuze. Este o perioadă de probe care vizează alinierea programului mijloacelor de transport în comun și afișarea informaţiilor în staţii. După această etapă, împreună cu municipalitatea, vom continua să dotăm cu panouri de informare cât mai multe stații”, a precizat Cristian Stoica, director general al CTP.

Citeste si   Studenții TUIAȘI dau viață campusului! În Tudor Vladimirescu s-a inaugurat un PARC cu mobilier URBN unic în IAȘI

Informațiile afișate pe panouri sunt oferite în mod gratuit de Wink Public Multimedia, prin intermediul unei platforme dedicate transportului public. „Salutăm deschiderea companiilor din mediul privat și disponibilitatea lor de a contribui semnificativ la facilități smart în beneficiul comunităţii. Analizăm platformele și soluţiile puse la dispoziţie, precum și modalitatea de interacţiune pe care o putem avea cu comunitatea”, a mai spus Cristian Stoica.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ