Share

Valoarea investiției, zeci de milioane de euro

Vineri, 8 august 2020, a avut loc o vizită de lucru la Parcul Industrial de la Miroslava a vicepremierului Raluca Turcan, a miniștrilor Costel ALEXE, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, și Marcel BOLOȘ, Ministrul Fondurilor Europene. Aceștia au fost însoțiți de primarul comunei Miroslava, Dan NIȚĂ, și de alți oficiali.

„În parcul industrial de la Miroslava, se va realiza în anii următori, cu finanțarea UE, un centru de cercetare-inovare și pregătire profesională, unic în Moldova. Valoarea investiției va fi enormă, zeci de milioane de euro”. a declarat Ministrul Costel Alexe.

Anterior vizitei, ministrul Costel ALEXE a solicitat ministrului Marcel Boloș identificarea unei soluții sustenabile de finanțare europeană consistentă care să sprijine atragerea de investiții pe termen mediu și lung în județ și care să contribuie la crearea unui centru regional pe două componente esențiale: cercetare-inovare și pregătire profesională. Vineri, oficialii au anunțat conducerea Miroslava Industrial Park și companiile vizitate despre garanția realizării unui asemenea centru, unul din cele câteva care se vor crea la nivel național.

Ministrul Costel Alexe a declarat la încheierea vizitei:

Avem deja un proiect pe care l-am obținut pentru Iași. În parcul industrial de la Miroslava, se va realiza în anii următori, cu finanțarea UE, un centru de cercetare-inovare și pregătire profesională, unic în Moldova. Valoarea investiției va fi enormă, zeci de milioane de euro. Aici firmele vor face și inovare-cercetare de înaltă performanță și pregătire profesională, vor fi câteva astfel de centre, unul îl vom avea la Miroslava. Există toate facilitățile, există toată disponibilitatea, acum există susținerea politică, iar ca viitor președinte de Consiliu Județean vă promit că acest lucru va fi o prioritate.

Este frustrant pentru noi toți că nu există un parc industrial operațional sub Consiliul Județean. Când ai universități tehnice, licee tehnice, când ai școli de IT și industrie recunoscute în Europa, a nu crea așa ceva, ca CJ, înseamnă să te opui dezvoltării, înseamnă că în mod voit tu exporți forță de muncă, alungi inteligența și mâna de lucru.

Există parcuri industriale înființate și administrate de UAT-uri, ca Miroslava sau Lețcani, și parcuri private. Singurul mare consiliu județean din țară care nu are un parc industrial este cel de la Iași. Ani pierduți, sute de milioane de euro pierdute, mii de locuri de muncă ce nu au fost create. Vom recupera în următorii 4 ani ce nu s-a făcut zeci de ani!”

Vicepremierul Raluca Turcan a subliniat componenta învățământului dual, unde companiile vor avea posibilitatea de a pregăti, cu suport de finanțare european, proprii angajați.

„Mi-a fost semnalată, din nou, nevoia de personal bine pregătit, cu competențe tehnice avansate, pentru a putea lucra cu tehnologia avansată din aceste unități economice. Altfel spus, este necesar să dezvoltăm învățământul dual, la nivelul învățământului secundar, dar și la cel universitar, incluzând companii care pot să ofere toată infrastructura pentru pregătirea practică a elevilor și studenților.

Guvernul PNL a înțeles acest lucru și, în viitorul ciclu de finanțare europeană, a inclus o linie care va aborda problematici ale învățământului dual: corelarea pregătirii teoretice cu cea practică, creșterea rolului agenților economici în formarea competențelor tehnice ale elevilor și studenților, crearea bazelor didactice moderne și, nu în ultimul rând, formarea resursei umane” a adăugat vicepremierul Guvernului României.

Parcul Industrial de la Miroslava a fost creat prin inițiativa Comunei Miroslava pe o suprafață de 46 de hectare, cu facilități ultramoderne, la standarde europene. Un număr de 60 de companii au contractat capacități de producție, ceea ce va duce, atunci când parcul industrial va fi complet operațional, la crearea a aproximativ 3000 de locuri de muncă. De asemenea, un al doilea parc industrial se află în faza de construcție pe o suprafață de 25 de hectare, iar acesta are deja precontractate aproape în totalitate închirierea capacităților industriale.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

În cadrul vizitei de la „Miroslava Industrial Park” au fost vizitate două obiective – Compania DELPHI Technologies și compania autohtonă Electra.

Delphi este cea mai puternică firmă din judeţ, furnizor de soluţii avansate de propulsie pentru producătorii de autovehicule. Fabrica din Miroslava este cel mai mare angajator din judeţ, cu 8.000 de angajaţi în 4 fabrici din România – Miroslava (Iaşi), Sânnicolau Mare (Timiş), Ineu (Arad) şi Moldova Nouă (Caraş-Severin). În prezent, compania are 2500 de angajați din întregul județul și operează la capacitate maximă după investiții repetate care se cifrează până acum la 400 de milioane de euro.

Citeste si   (P) MARICEL POPA, președintele PSD IAȘI: „IAȘUL a fost CĂLCAT în picioare de guvernul LIBERAL!”

Compania ELECTRA, un brand de succes al Iașului, este  înființată in anul 1991 de către Marian Berdan, actualul Manager General al companiei, cu viziunea clara de a produce echipamente electronice in Iași. Astfel, in 1993 se proiectează primul interfon marca Electra, o soluție personalizata de control al accesului, 100% produsă în Romania. După investiții repetate și creșterea brandului și a exportului la nivel internațional, în 2018, ELECTRA face un pas important in dezvoltarea companiei și începe construcția unei fabrici cu o suprafață de aproximativ 10.000 mp, în Parcul Industrial Miroslava. Cu o investiție de peste 6 milioane de euro și cu 200 de salariați implicați, Electra este astăzi cel mai mare furnizor ieșean autohton de servicii și sisteme de videointerfoane si interfoane.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

În prealabil, delegația guvernamentală a vizitat în cursul dimineții de vineri lucrările la Palatul Braunstein, obiectiv de investiții cu finanțare europeană, după care a urmat participarea la o sesiune de lucru a Consiliului pentru Digitalizare Iașului, o conferință de presă la Primăria Municipiului Iași, o dezbatere cu primarii și administrațiile din județul Iași privind proiectele locale cu finanțare europeană, iar ulterior a avut loc o întâlnire de lucru la Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ