Share

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și întregul personal al instituției suntem în stare de șoc și regretăm enorm trecerea prematură și nedreaptă în neființă a inspectorului școlar, preot și profesor Constantin Muha.

Mai bine de  25 de ani, Părintele Constantin Muha a fost directorul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, timp în care instituția școlară pe care a condus-o a evoluat și s-a transformat continuu, într-o comunitate educațională unită și frumoasă, demonstrând în permanență că „omul sfințește locul”.

Citeste si   Memorialul IPOTEȘTI – Centrul Național de Studii Mihai EMINESCU organizează cea de a VII-a ediție a Seminarului EMINESCU

A plămădit, după exemplul său, un colectiv didactic de valoare, axat pe principiile etice şi morale ale dascălului cu vocaţie,

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ