În această săptămână, în cadrul rubricii “Interviul Săptămânii” discutăm cu Părintele Constantin Necula

Constantin Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate.

A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.

Cum a-ți descrie o zi obișnuită din viața părintelui Constantin Necula?

Cred că în sine copilăria e o succesiune de amintiri frumoase. Sau, mai corect, o amintire frumoasă cap- coadă. Eram fericit și când eram bolnav pentru că eram mai în brațele alor mei care oricum mă creșteau cu mult drag.

Drept o zi cuminte, de obicei, cu preocupările specifice unei vieți preoțești și universitare. Își găsesc în ea timp și rugăciunea și cafeaua și liniștea și neliniștea. Cititul este una din preocupări și scrisul cu tihnă atunci când este timp.

Din nefericire alerg și mă împrăștii prea mult. Sper să încep să-mi pun mai atent ordine în cele ale muncii și vieții. Apoi o zi obișnuită e legată de familia mea, de Facultate și de încercarea de a ajuta.

Mă întind uneori spre noapte cu lucrul. Dar asta face parte din fișa postului. Nu e ceva special. Nimic special în a fi Necula.

Care e cel mai frumos lucru pe care vi-l amintiți din perioada copilăriei?

Cred că teologia oferă psihologiei suficiente fundamente de cunoaștere a firii umane așa cum psihologia oferă mijloacele cunoașterii firii umane. E vorba de două științe greu măsurabile în termenii gândirii de astăzi.

Sunt multe. Cred că în sine copilăria e o succesiune de amintiri frumoase. Sau, mai corect, o amintire frumoasă cap- coadă. Eram fericit și când eram bolnav pentru că eram mai în brațele alor mei care oricum mă creșteau cu mult drag.

Școala, liceul, fotbalul și teatrul, cititul și scrisul, excursiile și vacanțele la țară, în Maramureș ori Oltenia, mi-au fost toate bucurii. Și astea toate-mi sunt Copilăria.

Deşi sunteţi un cunoscător al sufletului, absolvent de Teologie, aţi studiat şi Psihologia. Se îmbină în vreun fel cele două? Dacă da, în ce fel și cum îi ajută pe cei aflați în suferință aceasta comuniune între cele două?

La psihologie am fost înscris un singur an la Sibiu fără a găsi ceea ce căutam. Mai mult am descoperit în cursurile de psihologie și psihologie socială urmate la Versailles ori Poissy, la pregătirile pe care le-am primit ca dar la Padova ori pregătirea ulterioară în cursuri ori seminarii de formare.

Cred că teologia oferă psihologiei suficiente fundamente de cunoaștere a firii umane așa cum psihologia oferă mijloacele cunoașterii firii umane. E vorba de două științe greu măsurabile în termenii gândirii de astăzi.

Cred că la vreme de suferință cunoștințele psihologice ajută pe teolog să înțeleagă starea celui dinaintea lui iar cunoștințele teologice oferă psihologului un cadru lărgit mult spre Dumnezeu în a pricepe omul în zbaterea sa. Reciprocitate și respect de valori. E taina cunoașterii în dimensiunile sale intime, către omul aflat în nevoi.

Ce sfat i-ați da unei persoane care nu crede în Dumnezeu?

Să gândească. Să iasă din clișeele ieftine ce-i sunt servite și să muncească cu sine pentru a înțelege. Știu din proprie experiență că e ușor să trăiești fără Dumnezeu, e un soi de lenevie în cunoaștere. Le doresc înțelepciune și să nu creadă că e mare bucurie să nu crezi.

Ce trebuie să facă oamenii pentru a se apropia sau a se reîntoarce către Dumnezeu?

Să-și trăiască propriile provocări și să admită că viața lor este importantă dinaintea Celui ce este Viața. Să trăiască fără a complica gândirea cu ifose și judecăți ieftine.

Dumnezeu fiind în inima noastră nici nu ne apropiem nici nu ne întoarcem spre El. El e acolo. Noi, în schimb, pendulăm neloiali.

Care credeți ca e cea mai importantă lecție pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor?

Întruparea Sa din iubire. Singura soluție ca oamenii să rămână oameni.

Care sunt cele mai importante lecții de viață pe care le-ați învățat până la această vârstă?

Ar trebui câteva volume de carte nu rânduri de ziar. Pot spune că a-l crede pe Dumnezeu pe cuvânt e cea mai de preț lecție. Apoi urmează altele.

Ce înseamnă din perspectiva dumneavoastră să fii OM?

Depinde din ce unghi privești Țara. Eu cred în puterea lui Dumnezeu de a resuscita trupul rănit și bolnav al României și de a-i reda ritmul de viață socială de care are nevoie spre a fi liberă și independentă. Cred într-o Românie resuscitată de Dumnezeu prin oameni.

Să ai curajul să te așezi în linia logicii lui Dumnezeu și să accepți că nu ești tu Dumnezeu. Om înseamnă să înțelegi că nu ești perfect și că modelul vieții nu e perfecțiunea ci sfințenia.

Aveţi mare priză la publicul tânăr. Cum reuşiţi să-l captaţi?

Nu am un răspuns. Cred, de fapt, că ei mă captează pe mine. E un soi de proces de conservare a energiilor. Cum cred că se exagerează foarte mult pe seama unui succes pe care l-aș avea la tineri ori oameni, în general. Nu fac decât să-mi împlinesc un dar. Hristos e Cel care-i aduce pe oameni. Eu beneficiez de managementul Său duhovnicesc.

Ce sfat i-ați da unui tânăr?

Să nu-și risipească tinerețea aiurea. Iar când se căsătorește, oricât de importantă i-ar fi chemarea, să nu neglijeze familia sa. E important să ai oameni lângă tine pe care să-i iubești din toată inima ta și să răspundă acestei iubiri fără frici.

În ce direcție credeți că se îndreaptă România?

Depinde din ce unghi privești Țara. Eu cred în puterea lui Dumnezeu de a resuscita trupul rănit și bolnav al României și de a-i reda ritmul de viață socială de care are nevoie spre a fi liberă și independentă. Cred într-o Românie resuscitată de Dumnezeu prin oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ