În această săptămână, în cadrul rubricii “Interviul Săptămânii” discutăm cu purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Părintele Constantin Sturzu.

 Ce semnificaţie are Postul Mare? Care este semnificația Săptămânii Patimilor?

Prin mâncare, așadar, și prin nerecunoașterea, neasumarea vinovăției (Adam a dat vina pe Eva, aceasta a dat vina pe șarpe), prin faptul că nu au cerut iertare pentru fapta lor, primii oameni au pierdut Raiul, adică acea comuniune de iubire cu Dumnezeu.

Postul Mare este alcătuit din trei perioade distincte, cu un specific aparte. Prima perioadă este aceea de 40 de zile, care se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei numite a lui Lazăr, cel a patra zi înviat din morți. În acest interval suntem chemați la cel mai aspru post din întreg anul liturgic.

Mai ales în primele trei zile, dar și în altele, cei care pot și au binecuvântarea duhovnicului, țin chiar post negru (adică nu mănâncă nimic). Dar și cei care nu pot ține cu asprime postul sunt îndemnați să nu mănânce niciodată pe săturate. Starea de flămânzire continuă este căutată pentru a înțelege că nimic din cele materiale nu pot sătura, cu adevărat, ființa noastră. Primii oameni, protopărinții Adam și Eva, au ales să se despartă de Dumnezeu căutând, la îndemnul șarpelui (al satanei), autoîndumnezeirea. Gestul lor a fost acela de a mânca din rodul pomului oprit de Dumnezeu.

Prin mâncare, așadar, și prin nerecunoașterea, neasumarea vinovăției (Adam a dat vina pe Eva, aceasta a dat vina pe șarpe), prin faptul că nu au cerut iertare pentru fapta lor, primii oameni au pierdut Raiul, adică acea comuniune de iubire cu Dumnezeu. Prin postire urmăm exemplul unor drepți sau proroci ai Vechiului Testament – Moise, Ilie, Ioan Botezătorul -, al unor sfinți din calendarul creștin, dar mai ales urmăm Însuși exemplul Mântuitorului, Care, după botezul din Iordan, a postit patruzeci de zile în pustie înainte de a-Și începe lucrarea sa publică. În primele patruzeci de zile, prin înfrânare, prin rugăciune, prin citirea Sfintelor Scripturi luăm aminte la condiția noastră de cădere, de despărțire de Dumnezeu. Canonul cel Mare conține în mod concentrat această lucrare specifică perioadei.

Sfintele Paști reprezintă trecerea noastră de la moarte la Viață. Pentru a putea înțelege acest praznic minunat este nevoie de pregătire. Oricine poate veni să primească lumină în noaptea de Înviere. Dar degeaba aprindem lumânările noastre dacă nu aprindem și inimile noastre cu harul lui Dumnezeu.

Omul își conștientizează neputința ontologică, imposibilitatea de a lucra, prin forțe proprii binele. Ca om gust starea de iad, constat că „sunt trupesc, vândut sub păcat”, și recunosc, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, „că nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 14 și 19). Așadar, vreme de 40 de zile, cultivăm starea de pocăință, care presupune asumarea păcatelor și neputințelor proprii și reorientarea către Dumnezeu, a Cărui milă o cerem insistent.

Urmează două zile de „tranziție” între cele 40 de zile de post și Săptămâna Patimilor Domnului. Prima este numită Sâmbăta lui Lazăr, căci în ea ne aducem aminte de momentul în care Domnul Hristos înviază pe acest prieten al Său, fratele Martei și al Mariei din Betania. Conform tâlcuirilor patristice, această înviere în a patra zi de la moarte semnifică învierea gândului nostru cel mort, a minții noastre întunecate de păcate și patimi, o înviere a conștiinței noastre.

Ziua următoare, Duminica Floriilor, semnifică primirea cu entuziasm în viața noastră a lui Dumnezeu Căruia Îi strigăm insistent: Osana, cuvânt ce înseamnă „mântuiește-ne” sau „salvează-ne acum”.

Lucrarea noastră duhovnicească primește acum un impuls de a merge mai adânc. Ea intră, ca să spunem așa, într-un ritm „accelerat”.

În Lunea Mare înțelegem că Domnul este Stăpânul Atotputernic. În Marțea Mare ni se pune înainte îndemnul de a pune în lucrare darul lui Dumnezeu (pilda talanților), de a nu ne lenevi, ci de a fi mereu în stare de veghe (trezvie). În Miercurea Mare avem două modele, unul de pocăință, celălalt de trădare: femeia cea păcătoasă, care aduce mir de mare preț, adică însăși viața ei, la picioarele Domnului, și Iuda Iscarioteanul, care-l vinde pentru 30 de arginți. În Joia Mare, se arată dumnezeiasca iubirea a Mântuitorului Care ne hrănește cu Însuși Trupul și cu Însuși Sângele Său, fără de care nu putem avea viață în noi.

În Vinerea Mare este Răstignirea – ne cutremurăm înțelegând că de fiecare dată când păcătuim, pe Domnul răstignim.

Îngroparea Mântuitorului din Sâmbăta Mare este și îngroparea faptei celei bune, îngroparea noastră în mormântul păcatului. Dar în această zi este și Pogorârea Domnului la iad, indicând faptul că El nu renunță la noi, ci ne caută și în cele mai întunecate zone în care ne duc faptele noastre. De acolo ne prinde, dacă întindem mâna spre El precum Adam, și ne trage la Lumină – și aceasta este Învierea, adică finalitatea și încununarea oricărei lucrări duhovnicești.

Ce este Paștele și ce ar trebui oamenii să cunoască despre această sărbătoare?

Sfintele Paști reprezintă trecerea noastră de la moarte la Viață. Pentru a putea înțelege acest praznic minunat este nevoie de pregătire. Oricine poate veni să primească lumină în noaptea de Înviere. Dar degeaba aprindem lumânările noastre dacă nu aprindem și inimile noastre cu harul lui Dumnezeu. Oricine poate gusta în aceste zile de sărbătoare din miel, din cozonac și din pască.

Dar dacă nu gustăm din împărtășanie nu putem înțelege și „vedea cât de bun este Domnul”. Oricine, harnic fiind, se poate bucura de curățenia făcută în casă în zilele premergătoare Sfintelor Paști.

Nimic nu se compară cu acea stare de libertate trăită atunci când sufletul ne este curățit prin spovedanie, trupul prin postire, mintea prin rugăciune.

Ce diferenţă este, de fapt, între Paştele Ortodox și Paştele Catolic? Când anume au început cele două Biserici să se ghideze după calendare diferite?

Nu există un Paște ortodox și unul catolic ca și cum sărbătoarea s-ar putea împărți, ci putem vorbi despre Paștele la (sau sărbătorit de) ortodocși, respectiv Paștele la (sau sărbătorit de) catolici. Există date diferite de prăznuire din momentul în care Occidentul a introdus, în 1582, calendarul numit gregorian, care „corecta” cele 10 zile
diferență între anul calendaristic și cel astronomic. Data Sfintelor Paști se calculează în Biserica Ortodoxă după calendarul iulian, care a ajuns acum să fie „în urmă” cu 13 zile față de cel „îndreptat”.

De ce Sfintele Paşti se sărbătoreşte în fiecare an în zile diferite?

Modalitatea de calcul a datei Paștilor a fost stabilită de primul sinod ecumenic din anul 325 de la Niceea: sărbătoarea Învierii trebuie să fie în prima zi de Duminică, după lună plină, după echinocțiul de primăvară. Iar dacă această duminică se suprapune Paştelui evreiesc (14 Nisan, dată fixă), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare. Așadar, data este una variabilă de la an la an funcție și de cele două fenomene astronomice.

Ce simbolistică are lumina de Paşte şi de ce e bine să fie dusă acasă?

 În Sfânta Scriptură scrie, cu referire la momentul venirii Mântuitorului în lume: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Învierea Domnului aduce această lumină oamenilor aflați sub puterea păcatului, a morții și a iadului. De aceea primim lumina de la slujitorul sfântului altar ca de la Dumnezeu și o ducem acasă ca simbol al faptului că suntem datori ca toată viața noastră să o trăim în lumina lui Dumnezeu, dar și ca îndemn de a vesti vestea cea bună a mântuirii noastre tuturor celor din jurul nostru.

Ce simbolizează oul, lumânarea de la Înviere, pasca, salcia sau mielul pascal?

Pentru că ne aducem aminte de bunătatea lui Dumnezeu. Deși noi am refuzat darurile sale, pierzând Raiul, El nu a renunțat la noi, ci a venit să ne caute în această „vale a plângerii”, acest pământ al suferinței.

Oul pascal este simbol al creației și al învierii (recreației). Culoarea roșie este sângele Domnului care readuce la viață toată făptura. Lumânarea este însăși viața noastră care se „aprinde” de la flacăra iubirii lui Dumnezeu. Pasca ne aduce aminte de Cruce și de coroana de spini a Domnului. Salcia este folosită în Duminica Floriilor, amintind de stâlpările cu care a fost întâmpinat Domnul la intrarea în Ierusalim. Mielul pascal preînchipuie jertfa Domnului despre Care s-a spus că este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Există o tendință sau măcar un obiectiv declarant de a deveni mai bun în preajma Paștelui și în general, a marilor sărbători. De ce obișnuim că doar acum să ne propunem să fim un pic mai buni?

Pentru că ne aducem aminte de bunătatea lui Dumnezeu. Deși noi am refuzat darurile sale, pierzând Raiul, El nu a renunțat la noi, ci a venit să ne caute în această „vale a plângerii”, acest pământ al suferinței. Mai mult, a primit să moară pentru noi, răspunzând cu iubire desăvârșită la ura și răutatea noastră. Inspirați de Domnul Hristos și de dragostea Lui pentru noi, căutăm și noi să fim mai buni unii cu alții.

Părinte, vă urăm un Paște cât mai linistit și vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde întrebărilor adresate.

LĂSAȚI UN MESAJ