Share

După 26 de ani de muncă, Anișoara Ciobanu e condamnată de stat să trăiască cu o pensie de șapte sute de lei. Femeia din Turnu Măgurele spune că a fost neîndreptățită iar acum bate drumurile județului, să-și facă dreptate.

Anișoara Ciobanu, pensionară: „Am fost pensionată pe caz de boală, m-a dat la pensie la limita de vârstă, mi-au venit trei decizii, n-am auzit pe nimeni până acum. Am venit să rezolv situația. În 1978-1979, m-am anagajat la munca colectivă, la broderie si dintr-un an de muncă, am doar o lună trecută. Eu nu știu cum se lucrează la casele astea de pensii, cred că cu picioarele.”

Citeste si   Jud. Mehedinți are nevoie de o nouă conducere pentru a implementa proiecte de dezvoltare! Orban: "Este momentul ca și Mehedințiul să aibă o șansă, această șansă trebuie oferită de PNL"

De câte ori au probleme de rezolvat, oamenii stau cu zecile de minute sau chiar cu orele în fața instituției din Alexandria, în picioare.

Ioana Câinaru, pensionară: „Asta e situația. Ce putem face,o schimbăm noi? Trebuie să stăm, dacă vrem să ne rezolvăm problemele. Trebuie să stăm la rând: o oră, două, cât se poate. Pensiiile? Un dezastru! Am muncit 34 de ani și am 815 lei pensie.”

Citeste si   Ministrul Sănătății, în vizită la Spitalul Fundeni

Odată intrați în sediul instituției, oamenii trebuie să facă, adesea, drumuri între etaje, deși mulți dintre ei abia se deplasează. Dacă au nevoie la toaletă, pensionarii trebuie să coboare la subsol, unde găsesc o baie în care condițiile lasă mult de dorit.

Situația din Alexandria este criticată și de candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Teleorman, Eugen Pîrvulescu. El susține că trebuie găsite urgent soluții.

Eugen Pîrvulescu: „Condiții pentru pensionarii din România, așa ceva n-am văzut. Un management prost al conducerii casei de pensii. Pensionarii, oamenii cu probleme de sănătate așteaptă la casa de pensii o oră, o oră și jumătate pe scările instituției.”

Citeste si   Majorarea pensiilor cu 40% a fost votată în Parlament. PNL acuză PSD că ”vrea să arunce țara în aer”

În Teleorman trăiesc aproape o sută de mii de pensinari. Din păcate, vârstnicii au de suferit și în alte județe.

Eugen Pîrvulescu: „Găsim soluții și pentru mărirea pensiilor și a alocațiilor pentru copii. Cu siguranță, vor primi eșalonat, în fiecare an vom ajusta pensiile și vom face măriri.”

În întreaga țară sunt aproximativ cinci milioane de pensionari, potrivit statisticilor.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ